„Dragobete este o sărbătoare populară românească, celebrată pe 24 februarie1. Această sărbătoare este specifică zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea).
Etimologia cuvântului “Dragobete” a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa1. Unii consideră că numele provine de la două cuvinte slave vechi: “dragu” (care înseamnă drag) și “biti” (însemnând a fi). “Dragubiti” însemna deci “a fi drag”.
Dragobetele este asociat cu un personaj din mitologia populară românească, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă1. Dragobete, fiul Babei Dochia, este cunoscut ca fiind nasul cosmic al păsărilor și al animalelor.
Sărbătoarea marchează începutul primăverii, renașterea naturii, a dragostei, a apropierii2. În această zi, păsările își găsesc perechea și își fac împreună cuiburi noi3. De aici a fost împrumutată și ideea logodnei între doi tineri îndrăgostiți chiar în ziua de Dragobete.
În folclorul românesc, băieții urmăreau fetele pe care le îndrăgeau și le sărutau în văzul lumii de Dragobete3. Acest obicei are o tradiție milenară.”
- „Bărbații obișnuiesc să ofere flori și cadouri iubitelor sau soțiilor.
- Culegerea florilor de primăvară: La sate, tinerii singuri, îmbrăcați în straie curate, merg să culeagă ghiocei și viorele, pe care le așează la icoane.
- Sărutul de Dragobete: Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul.
- Evitarea muncii: Pentru a nu-ți atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpești, coși, speli sau să calci nimic de ziua lui.
- Începerea lucrurilor noi: În ziua de Dragobete se începe orice lucru, căci se spune că merge cu spor.
- Protecția animalelor: Dacă nu respecți sărbătoarea Dragobetelui, se spune că ouăle se vor strica sub cloști și nu vor scoate pui.
- Evitarea certurilor: Nu trebuie să te cerți cu soția în casă și nici cu o altă femeie, că-ți va merge rău.”