Șoferii contribuie masiv la degradarea calității aerului – 60% din poluarea atmosferică a capitalei provine din traficul rutier. Explicația este tristă de simplă: peste jumătate din vehiculele care circulă zilnic prin București au mai mult de 10 ani vechime, iar mai mult de o treime funcționează cu motoare diesel, cunoscute pentru emisiile lor toxice. Această armată de mașini vechi transformă străzile capitalei într-o rețea de surse de poluare mobilă. De asemenea, centralele termice mari nu rămân în urmă la capitolul poluare. Acestea sunt responsabile pentru cifre alarmante: 76% din emisiile de dioxid de sulf, 36% din oxizii de azot și nu mai puțin de 70% din emisiile de dioxid de carbon. Numerele vorbesc de la sine despre impactul devastator al acestor instalații asupra aerului pe care îl respiră bucureștenii.
Incinerările de deșeuri din localitățile învecinate Bucureștiului adaugă o dimensiune suplimentară problemei. Aceste practici contribuie semnificativ la poluarea cu particule în suspensie și alți produși toxici de ardere, care nu respectă granițele administrative și ajung inevitabil în aerul capitalei.
În ciuda imaginii de oraș dominat de infrastructuri, Bucureștiul ascunde o biodiversitate semnificativă chiar și în mediile cele mai urbanizate. Specialiștii au identificat patru tipuri distincte de natură urbană care coexistă în capitală: ecosistemele inițiale, precum renumita Pădurea Băneasa, zonele agricole care mai rezistă presiunii dezvoltării, spațiile amenajate reprezentate de parcuri și lacuri, și cele renaturate, având ca exemplu emblematic Parcul Natural Văcărești.
Această diversitate naturală rămâne însă profund vulnerabilă într-un context în care 80% din suprafața orașului este deja construită sau acoperită de infrastructuri, lăsând spațiul vital pentru natură într-o continuă diminuare, potrivit aceluiași Raport.
Cifrele sunt necruțătoare: Bucureștiul dispune de doar 0,88 arbori per locuitor, reprezentând mai puțin de o treime din recomandarea Uniunii Europene de 3 arbori per cap de locuitor. Această statistică dramatică capătă și mai multe nuanțe îngrijorătoare când analiza relevă că anual se pierd arbori într-un ritm mai rapid decât sunt plantați – în 2023, de exemplu, au fost tăiați 498 de arbori, în timp ce doar 280 au fost plantați.
Spațiile verzi existente totalează 4.512 hectare, echivalentul a aproximativ 23,2 metri pătrați per locuitor, însă specialiștii avertizează că cifrele reale ar putea fi și mai mici decât cele oficiale.
Deși 60% din populația bucureșteană locuiește la mai puțin de un kilometru de un parc cu suprafața mai mare de un hectar, această statistică nu reflectă realitatea distribuției echitabile a spațiilor verzi. Multe zone ale capitalei rămân deficitare în ceea ce privește accesul la natură, în timp ce parcurile noi, precum Parcul Liniei sau Tudor Arghezi, deși binevenite, nu reușesc să compenseze deficitul general de accesibilitate.
Fragmentarea spațiilor verzi reprezintă o altă provocare majoră, multe dintre acestea fiind în proprietate privată și astfel inaccesibile publicului larg, în timp ce presiunea urbanizării continuă să le afecteze integritatea.
Conceptul de infrastructură verde-albastră, care include păduri, parcuri, grădini, cursuri de apă, zone umede și acoperișuri verzi, necesită în București o gestionare integrată și conectată cu rețeaua ecologică regională. Parcul Natural Văcărești se evidențiază ca un exemplu remarcabil de renaturare urbană, însă problemele de accesibilitate și securitate limitează impactul său pozitiv asupra comunității.
Pădurea Băneasa și Pajiștea Petricani rămân nuclee importante de biodiversitate, dar valorificarea lor integrată în strategia urbană de dezvoltare sustenabilă lasă de dorit.
Rețeaua hidrică urbană a Bucureștiului, dominată de Dâmbovița și Colentina, suferă de modificări antropice severe – canalizare extensivă și betonare care alterează fundamental cursurile naturale. Lacurile existente, precum cele de la Morii sau Herăstrău, alături de zonele umede ca Văcărești, reprezintă resurse valoroase, dar multe spații acvatice rămân degradate sau insuficient valorificate.
Managementul durabil al apei devine astfel o prioritate care trebuie să țină cont nu doar de aspectele cantitative și calitative, ci și de echitatea în accesul comunităților la aceste resurse vitale.
Analiza relevă probleme structurale profunde: distrugerea continuă a spațiilor verzi, exemplificată de situația Parcului IOR, fragmentarea atribuțiilor între diferitele instituții responsabile, și un nivel scăzut de implicare civică și conștientizare publică.
Raportul subliniază necesitatea urgentă a implementării unor măsuri concrete: refacerea cadastrului verde pentru o imagine precisă a patrimoniului natural, elaborarea unei strategii coerente pentru natura urbană, intensificarea implicării civice prin educație ecologică, și redirecționarea investițiilor prioritare către natura urbană și infrastructura verde-albastră.
Concluzia raportului este clară: Bucureștiul se află încă foarte departe de standardele unui oraș verde european. Deși există inițiative valoroase, acestea rămân izolate și insuficient susținute instituțional. Transformarea capitalei într-o metropolă sustenabilă necesită nu doar investiții substanțiale, ci și o schimbare fundamentală de paradigmă în planificarea urbană, punând natura și calitatea vieții cetățenilor în centrul deciziilor de dezvoltare.
Viitorul verde al Bucureștiului depinde de capacitatea autorităților și a societății civile de a acționa rapid și coerent, înainte ca deficitele actuale să devină ireversibile.