Bucurestiul va avea un cimitir pentru animale de companie – cea mai recenta decizie a Primariei Capitalei

cimitir

Ideea Gabrielei Firea de a amenaja un cimitir pentru animale in Capitala a prins …viata, daca ne putem exprima asa, ieri, dupa ce Consiliul General a votat proiectul de hotarare propus de primar.

Pe langa cimitir, dedicat cainilor si pisicilor dupa cum se precizeaza in comunicatul de presa al primariei Generale (PMB), Consiliul General a mai aprobat si amenajarea unui hotel, tot pentru animale.

Proiectul a fost aprobat cu 33 de voturi pentru, 10 abtineri si un vot impotriva. Au votat pentru 22 de consilieri PSD, 7 consilieri USR si 4 consilieri ALDE. S-au abtinut 6 consilieri USR si 4 consilieri PNL, iar 1 consilier PNL a votat impotriva, mai anunta PMB.

Potrivit afirmatiilor Gabrielei Firea, ambele proiecte au la baza “nenumaratele solicitari primite din partea cetatenilor“.

Municipalitatea sustine ca a gasit deja cateva amplasamente pretabile pentru cimitir si pentru hotelul amintit, dar o decizie clara va fi luata dupa finalizarea unor studii demarate deja de primarie, cu ajutorul specialistilor (medici veterinari, etologi si chinologi).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

twenty − 12 =