Cat costa educatia “gratuita” a copiilor nostri?

educatia

Educatia gratuita nu a existat niciodata in scolile din Romania, dar statul, indiferent de cine se afla vremelnic la putere, nu va recunoaste niciodata acest lucru. Educatia gratuita nu doar ca nu exista, ci, paradozal, costa si foarte mult.

Organizatia Salvati Copiii a realizat un studiu comparativ intre nivelul cheltuielilor cu educatia unui copil in 2010 si cel de acum. In opt ani, suma s-a dublat.

Finantarea deficitara a invatamantului si bajbaiala cu reformele abandonate pe parcurs au alimentat si mai mult nivelul costurilor ascunse ale educatiei, asa ca acestea s-au dublat, in doar opt ani.

Astfel, in medie, de la 1.490 lei per copil in 2010 s-a ajuns la 3.093 lei, potrivit ultimei cercetari realizate de Salvati Copiii Romania.

Costurile sunt suportate, evident, de parinti. La o astfel de suma anuala, nu este greu de ghicit ce se intampla cu copiii care provin din familii defavorizate sau, mai bine spus, din familii care au resurse financiare extrem de limitate.

Potrivit Agerpres, care citeaza studiul celor de la Salvati Copiii Romania, in ciclul primar parintii platesc, in medie, 2.545 lei anual, in gimnazial 3.083, iar daca elevul este la liceu, parintele trebuie sa scoata din buzunar 3.647 lei.

CITESTE SI: Romania anului 2017: doar in Capitala peste 250 de copii s-au intors la scoala cu paduchi!

Cei mai multi bani pe care parintii ii scot din buzunar pentru ca elevul sa primeasca educatie de calitate se duc pe materiale didactice – rechizite, dotarea salilor de clasa, manuale. La aceasta lista se adauga celebrul fond al clasei. Insa, nu este totul. Potrivit realizatorilor studiului, au aparut si categorii noi de costuri, cum sunt cele asociate programelor de after school, a caror incidenta era semnificativ mai scazuta acum opt ani. Desi incidenta este relativ scazuta si acum, in jurul valorii de 10%, acolo unde apar reprezinta a doua categorie de cost in ordinea importantei.

Nu in ultimul rand, aproximativ 90% dintre parintii ai caror copii sunt parte a astfel de programe, suporta integral costurile, indiferent ca sunt desfasurate in institutii publice sau private.

Cititi mai multe pe Agerpres

Sursa foto: Salvati Copiii Romania

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

5 − 2 =