Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat, astazi, in cadrul unei conferinte, o serie de masuri, dupa cum urmeaza:
Cea de-a treia masura anuntata de ministrul de Interne inchide, practic, targul auto Vitan.
Puteti urmari mai jos integral anuntul lui Marcel Vela:
“Vă rog să evitați deplasările care nu sunt absolut necesare, contactul cu alte persoane, informați-vă doar din surse oficiale, nu contribuiti la propagarea mesajelor de panică a mesajelor scrise de oameni inconștienți sau care au anumite interese obscure, poate chiar economice, susțineți eforturile autorităților. Cu toții acționăm pentru limitarea infecției cu noul virus. Situația este sub control, am luat măsuri din timp, am suspendat transporturile din Italia, am închis școlile, am limitat întâlnirile publice.”, a mai declarat Marcel Vela.
Metrorex a publicat, ieri, pe site-ul insitutiei noutati legate de masurile luate in combaterea raspandirii infectiei cu coronavirus:
“Metrorex se implica activ in combaterea raspandirii infectiei cu Coronavirus (Covid-19). Pentru restrangerea efectelor, protectia si siguranta calatorilor pe timpul calatoriei cu metroul, in aceasta perioada, Metrorex a dispus intensificarea tuturor actiunilor de dezinfectie atat la nivelul statiilor, cat si la cel al trenurilor de metrou. Astfel, in statiile de metrou, personalul specializat al firmelor de curatenie dezinfecteaza toate suprafetele cu care calatorii pot intra in contact (butoanele lifturilor, mana curenta scari fixe si rulante, bateriile de scaune amplasate la nivelul peroanelor si turnicheti). Trenurile sunt dezinfectate zilnic, dupa retragerea din circulatie la nivelul barelor de sustinere, butoanelor de deschidere a usilor si a scaunelor. Precizam ca toate produsele folosite pentru dezinfectie sunt autorizate de Ministerul Sanatatii.
De asemenea, aducem la cunostinta publicului calator ca odata cu implementarea noii solutii de plata cu cardul bancar contactless de tip MasterCard sau Visa direct la portile de acces, contactul cu bancnotele este redus. Solutia de plata este implementata in toate statiile de metrou, iar pretul calatoriei ramane neschimbat, respectiv 2,5 lei.
Nu in ultimul rand, dorim sa reiteram ca in aceasta perioada este foarte important ca toti calatorii sa respecte regulile de igiena personala si sa se informeze cu privire la autopreventie din afisele expuse la loc vizibil in statiile si trenurile de metrou.”
Potrivit Digi24, Societatea de Transport Bucuresti (STB) va reduce, temporar, numarul de autobuze aflate in circulatie, cu 20%. Asta ar insemna ca din cele aporximativ 1100 de mijloace de transport in comun vor functiona 900, dupa cum informeaza digi24. Potrivit aceleiasi surse, masura, care urmeaza sa fie anuntata oficial de STB in cursul acestei zile este datorata si scaderii numarului de calatori in aceasta perioada. Vom reveni cu comunicatul oficial al STB in momentul in care acesta va fi publicat!