Cum spune primaria Sectorului 4 ca va rezolva paza in scoli si gradinite

paza

Problema pazei in unitatile de invatamant din sectorul 4 a aparut odata cu decizia administratiei locale de a rezilia contractul cu firma de paza care se ocupa cu aceasta activitate la nivelul sectorului. La inceputul acestui an scolar, parintii si-au exprimat nemultumirea ca elevii nu mai sunt in siguranta in unitatile de invatamant si au sesizat situatia pe diferite cai (inclusiv noi am primit nenumarate mesaje pe aceasta tema). La inceputul acestei saptamani, primaria de sector a convocat un Comitet pentru Situatii de Urgenta, la care au participat inclusiv reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Municipal, in cadrul caruia s-a decis ca paza in scoli sa fie asigurata de catre Politia Locala de sector, dar si Politia Locala a Capitalei.

Conform comunicatului de presa remis de primaria Sectorului 4, va fi suplimentat numarul agentilor de paza astfel incat sa fie asigurata zilnic, in intervalul orar 7:00 – 20:00, prezenta a cel putin unui politist local in incinta fiecarei unitati scolare. ”Mentionam faptul ca obligatia de a asigura siguranta elevilor in scoli este, potrivit legii, a Ministerului Educatiei Nationale si ca societatile private de paza ale caror contracte au ajuns la termen nu au avut niciodata obligatia contractuala de a asigura paza persoanelor, ci doar a cladirilor unitatilor de invatamant si a obiectelor de inventar”, se precizeaza in comunicatul de presa.

Nu este prima data cand reprezentantii primariei de sector invoca acest motiv pentru rezilierea contractului cu firma de paza care se ocupa de unitatile de invatamant, iar Sectorul4LIVE a scris pe acest subiect in momentul respectiv. In acelasi timp, potrivit edilului sectorului 4, contractul respectiv era pagubos, cu un cost de aproximativ 500.000 de euro pe luna.

O alta masura de siguranta luata deja de primăria Sectorului 4 este montarea camerelor de supraveghere si a unor sisteme anti-efractie in toate cladirile unitatilor de invatamant, se mai arata in comunicatul de presa.

De asemenea, potrivit sursei citate, ”au fost arondate patrule pedestre si auto in vecinatatea tuturor unitatilor de invatamant. Mai exact, 10 masini de interventie rapida sunt dispuse sa actioneze intr-un interval de cinci minute in orice locatie a unitatilor de invatamant din Sectorul 4”.

In ceea ce priveste informatiile aparute pe internet, legate de initiativa unor unitati de invatamant de a suporta pe cont propriu costurile pazei, cu ajutorul unor ”cotizatii” ale parintilor, primaria spune ca propunerea nu este o solutie si ii roaga pe parinti sa nu dea curs unei astfel de propuneri.

Sursa: Primaria Sectorului 4

1 Comment

  1. Toma Ana-Maria

    October 1, 2017 at 6:37 pm

    Nu ne interesează patrulele care dardaie in frig dimineața lângă unitățile de învățământ și nici bunurile din unitati care sunt tot din banii nostri si nici camerele de luat vederi( bani aruncati pe geam fără folos). Ne interesează siguranta copiilor si nu a bunurilor primăriei. Dacă se va întâmpla ceva cu vreun copil primul care va da socoteala va fi primarul, plătit atât el cat si primaria din banul public, in concluzie tot din buzunarul nostru al părinților. Nu ne interesează borduri. Dar sa fie sigur domn primar ca ii vom cere socoteala pentru toți banii cheltuiti aiurea. Să vedem de ce nu mai are bani pentru ceea ce conteaza și anume siguranta. Destul!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

thirteen − ten =