Politia Locala Sector 4 se da cu trotinete electrice. Primarul spune ca acum pare amuzant, dar va deveni normalitate

trotinete

Da, astazi ne amuzam si noi, impreuna cu primarul Sectorului 4, Daniel Baluta, pe marginea noilor mijloace de interventie ale Politie Locale Sector 4. Politistii locali primesc deja trotinete electrice, asa ca o sa ii vedem in curand pe strazi in aceasta ipostaza.

Si da, este amuzanta imaginea, mai ales ca ni-i putem imagina pe agenti facand slalom cu trotineta printre bolarzii din sector. Dincolo de gluma, daca ne gandim logic si responsabil fata de mediu, mai ales la cat de poluat este Bucurestiul, masura este buna. Si normala, necesara etc. Intelegem ca decizia de la Sectorul 4 vine dupa mai multe discutii intre edilii de sectoare primarul general si Ministrul Mediului, axate tocmai pe nevoia urgenta de a limita poluarea. Evident, generatorul de poluare nu este agentul de la politia locala de la sectorul 4, dar primaria face pasul pentru a fi un exemplu. Din nou, o chestie normala. Marea problema va ramane cea legata de parcari, masinile vechi si muuulte, trafic etc.

Chiar daca acum ne amuzam la ideea ca politistii locali vor arata precum protagonistul din comedia “Paul, mare politist la Mall”, s-ar putea ca primarul Baluta sa aiba dreptate atunci cand prezice ca “asta va fi noua normalitate”.

“La primărie am început să substituim maşinile, pe de o parte cu maşini electrice, pe de altă parte, inclusiv pentru Poliţia locală, am luat trotinete electrice. Astăzi este amuzant (folosirea de trotinete electrice de către Poliţia locală – n.r.), probabil că într-un timp foarte scurt va fi o normalitate din acest punct de vedere. E adevărat că iniţial sunt privite cu reticenţă, însă din aproape în aproape toate aceste lucruri vor intra într-o normalitate, pentru că ăsta este punctul în care cu toţii vrem să ajungem”, a afirmat Băluţă, citat de Agerpres.

Potrivit primarului, Sectorul 4 beneficiază de cea mai extinsă reţea de puncte de încărcare pentru maşinile electrice.

“În Sectorul 4 avem cea mai extinsă reţea de puncte de încărcare electrică, în toate zonele majore ale Sectorului 4 avem astfel de puncte. Sunt 35 de prize distribuite uniform la nivelul sectorului, astfel încât în fiecare cartier avem această posibilitate. Prin programul de regenerare urbană pe care l-am lansat acest concept va fi extins, astfel încât să avem o infrastructură la nivelul fiecărei străzi, fiecărui cvartal de blocuri şi acolo unde vor apărea din ce în ce mai multe maşini electrice să putem să punem astfel de prize”, a mai precizat edilul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

five × 2 =