Regulile care trebuie respectate la alegerile locale din 27 septembrie au fost stabilite de Guvern prin Hotararea privind prelungirea starii de alerta, asa ca ele devin obiligatorii pentru orice votant, dar si pentru personalul implicat in procesul electoral.
Astfel, prima regula este purtarea mastii de protectie in localul/sala de vot, iar prin purtarea intelegem ca masca va acoperi si nasul si gura. Totusi, pentru identificare, alegatorul va fi nevoit sa isi scoata masca de protectie pentru scurt timp, dar va pastra o distanta de cel putin 1.5 metri fata de operatorul din sectia de votare. Dupa identificare, votantul isi va pune masca din nou.
O alta regula esentiala este pastrarea distantei de cel putin un metru fata de celelalte persoane. Oricum, dupa cum precizeaza Executvul in hotararea respectiva, in sala de vot nu vor fi primite decat maxim 5 persoane: “Accesul in localul de vot se va face esalonat, astfel incat in sala unde se voteaza sa nu fie prezenti, in acelasi timp, mai mult de 5 alegatori si sa se respecte distantarea de minimum un metru intre persoane”.
Tot in Hotararea Guvernului se mai precizeaza ca “Alegatorul va fi instruit sa pozitioneze actul de identitate sau documentul de identitate in suportul terminalului informatic astfel incat datele sale de identificare sa poata fi preluate in Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal – SIMPV; daca acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza aceasta procedura dupa care isi va dezinfecta mainile prin aplicarea unei solutii dezinfectante pe baza de alcool sau va schimba manusile.”
Nu in ultimul rand, trebuie sa stiti ca, dupa exercitarea votului, va veti lipi singuri pe actul de identitate timbrul autocolant sau stampila “VOTAT”, sub supravegherea personalului din salile de vot.