De La Cititori: Oamenii ingheata in case, dar RADET zice ca functioneaza “in parametri”

vremea

Astazi, in rubrica De La Cititori, vom publica un mesaj “de sezon”. Ati ghicit, este vorba despre RADET si joaca de-a randamentul termic care i-a innebunit pe unii locuitori din Sectorul 4.

Caz concret: blocul R15 de pe Bd. Alexandru Obregia, nr 44, bloc in care agentul termic livrat de RADET intra la o temperatura de …38 de grade, dupa cum ne scrie Marius Ene, presedintele asociatiei de locatari.

Iata mesajul:

“Ma numesc Marius Ene, sunt presedintele asociatiei de locatari R15, din Alexandru Obregia, Nr. 44. Vreau sa va aduc la cunostinta faptul ca agentul termic in blocul nostru este o bataie de joc. Am masurat temperatura apei la intrarea in instalatia blocului si este de 38 de grade. Acum 2 zile a trebuit sa oprim caldura din cauza unor probleme la un bloc vecin, iar oamenii de la Radet ne-au recomandat sa va scriem dvs pentru aceasta problema. Am incercat sa sun la Radet, dar, na, functionand ca niste sefi de plantatie, nu se sinchisesc sa raspunda, iar atunci cand o fac, ne trateaza ca pe niste terchea berchea. Este o problema care treneaza de multa vreme, nimeni nu ia masuri in acest sens, iar cei care sufera suntem noi. Va rugam sa faceti ceva in aceasta privinta, suntem multe familii cu copii, multi pensionari, toate platile le facem la zi, ba, de multe ori, platim si avans. Daca tot platim, macar sa platim servicii de calitate. Ce fac cei de la Radet e bataie de joc. Daca apa ajunge la etajul 10 la 27 de grade in calorifer, va imaginati ce randament termic ne propun cei de la Radet…”

Am aruncat o privire pe site-ul RADET sa vedem daca adresa respectiva se afla pe listele de avarii sau de lucrari programate. Supriza (sau nu), blocul respectiv nu figureaza. Mai mult, am verificat si rubrica “Functionare sub parametri” de pe acelasi site, dar aici nu gasim altceva decat mesajul linistitor “RADET Bucureşti vă anunţă că astăzi 21.11.2018, funcţionarea punctelor termice se desfăşoară în parametri”.

Acum, nu prea stim ce intelege regia prin “parametri” si, desigur, de ce nu se poate face nimic pentru rezolvarea unor probleme punctuale semnalate de oameni direct sau indirect.

Mai ales ca, asa cum puncteaza si cititorul nostru, cel putin in cazul blocului R15 de pe Alexandru Obregia, serviciile RADET sunt platite, dar sunt platite degeaba.

6 Comments

  1. Gilmeanu Alexandru

    November 21, 2018 at 2:56 pm

    Buna ziua. Si eu sunt presedintele unei asociatii din sos. Giurgiului, bl.F de la nr 79-101 mai exact. Aceeasi problema o avem si noi cu caldura. Blocul este unul mare, cu 180 de apartamente. In subsol, temperatura masurata era duminica de 42-44 de grade, iar in apartamente sunt temperaturi undeva in jur de 20-22 de grade. De curand am inlocuit si coloanele verticale de caldura din apartamente, deci probleme de la instalatia noastra nu sunt. Am sunat la dispecerat si doamna mi-a comunicat ca radet furnizeaza agent termic la temperatura de 45 de grade si ca nu au primit instructiuni ca s-ar mari aceasta temperatura in viitorul apropiat. Mai toata lumea este nemultumita de temperaturile din apartamente si mai ales ca, caloriferele sunt pe jumatate calde, nici macar fierbinti. Sper ca publicarea acestui articol si poate si o mica investigatie, ii va face sa mareasca temperatura agentului termic.

  2. Mihaela Chiriac

    November 21, 2018 at 3:25 pm

    Si pe Sos Giurgiului nr 121, bl 4, avem probleme cu caldura. Proprietarii de la ap superioare, et 9 si 10, daca nu dau drumul la un aparat electric sa se incalzeasca ii vom gasi inghetati.

  3. Gabi

    November 22, 2018 at 11:19 pm

    Pe Strada Viorele nr. 34, bloc 25 nu se incalzesc caloriferele. Este o bataie de joc ce faccei de la radet.

  4. Tanasescu Gabriel

    November 26, 2018 at 1:20 pm

    Buna ziua,
    Str Melinesti nr 19 bl 13 ,caldura ,pauza se masa!!!!
    Si cel putin inca trei blocuri de pe langa str Melinesti au aceeasi problema.

  5. Marius Dinescu

    November 27, 2018 at 11:46 am

    Salutari infrigurate si de la vecinii vostri din Sectorul 3! Aceleasi probleme si aici: 19-20 de grade in casa si dusuri reci. Am stat si cu geaca pe mine. Nu se poate asa ceva!

  6. Gabriela

    December 9, 2019 at 10:14 am

    Bună ziua.
    Pe str. SPINIȘ,nr.5 ,bl.48 caloriferele sunt mai mult reci decât calde.În apartamente sunt 19-20 de grade, așa ceva nu se poate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fourteen + 19 =