Nu stim daca ne credeti sau nu, dar reprezentantii Metrorex spun ca in prezent a fost scos la licitatie atat Studiul de Pre-Fezabilitate, cat si cel de Fezabilitate privind o noua magistrala de metrou care sa lege nordul Capitalei de sud, mai exact Gara de Nord de Gara Progresul, informeaza www.b365.ro.
De altfel, fostul director Metrorex a declarat ca deja a fost stabilit traseul Gara de Nord – Gara Progresul si ca singura problema o reprezinta cum sa treaca tunelul acolo unde se intersecteaza cu Dambovita. Ce ar fi daca ar trece pe sub ea? Zicem si noi, asa…
Noua magistrala ar urma sa aiba statii de la Izvor, la Palatul Parlamentului, apoi Piata Regina Maria, Gara Filaret, Eroii Revolutiei, urmatoarea statie va fi undeva pe Soseaua Giurgiului (pe dreapta, oare?) si ultima la Gara Progresul. Ce frumos suna, nu-i asa? Numai ca, daca ne gandim la faptul ca au avut nevoie de 20 de ani ca sa deschida o magistrala deja construita (Gara de Nord – Parc Bazilescu), de cat timp vor avea nevoie ca sa construiasca alta, de le zero?
Nu stim, dar ce conteaza este ca Bucurestiul va avea, candva, metrou pana la Progresul. Daca noi nu il vom vedea, copiii sau nepotii nostri au toate sansele sa se bucure de el. In 23 de luni de la data adjudecarii ar trebui sa fie gata cele doua studii, dupa care vom vedea ce mai urmeaza.
Nu ar fi rau ca pana la concretizarea acestui proiect pentru viitor, Metrorex sa se preocupe si de siguranta calatorilor din prezent. Nu de alta, dar ati vazut ca saptamana trecuta a cazut tavanul la Universitate, in ultimele luni au avut loc cateva incendii si multi oameni si-au prins picioarele intre garniturile trenurilor!
ioana
September 7, 2016 at 6:52 am
Metrorexul mai bine s-ar preocupa de siguranta calatorilor ca a inceput sa ne fie teama sa circulam cu metroul.