Lucrările la M4 Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe la sfârșitul anului!

M4

Ministerul Transporturilor a semnat ieri (miercuri, 10 iunie) documentația aferentă fazei de proiectare pentru extinderea Magistralei M4 de metrou, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 4. Prin această decizie este deblocată continuarea unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură publică aflate în derulare în România.

Conform sursei citate, proiectul vizează extinderea Magistralei M4 pe traseul Gara de Nord – Gara Progresul, prin construirea a 14 noi stații de metrou. Valoarea investiției este estimată la aproximativ 3,5 miliarde de euro, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport al Uniunii Europene.

Primăria Sectorului 4, în calitate de autoritate contractantă care gestionează proiectul, a anunțat că semnarea documentației permite efectuarea plăților către antreprenorii implicați în elaborarea proiectului tehnic, a studiilor și a celorlalte activități specifice etapei de proiectare.

Potrivit comunicatului, faza de proiectare are termen de finalizare septembrie a.c., urmând ca ulterior să înceapă lucrările de execuție. Cu alte cuvinte, lucrările concrete la acest proiect de anvergură ar putea începe chiar la sfârșitul acestui an.

În comunicat se mai arată că decizia Ministerului Transporturilor a fost luată după ce reprezentanții Sectorului 4 au semnalat, în cursul zilei de 10 iunie, existența unor întârzieri la nivelul ministerului în procesul de avizare a documentației.

Extinderea Magistralei M4 este considerată un proiect strategic de infrastructură, care urmărește conectarea nordului și sudului Capitalei prin realizarea unui nou tronson de metrou între Gara de Nord și Gara Progresul, subiect despre care am scris și noi de-a lungul timpului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

two × 5 =