Explozia din blocul de pe Șoseaua Berceni: primăria anunță că îi va ajuta locuitorii afectați

Șoseaua Berceni

Un apartament de la etajul 3 dintr-un bloc de pe Șoseaua Berceni a explodat, ieri, în urma unei acumulări de gaze, ulterior declanșându-se și un incendiu. O persoană a suferit arsuri la nivelul feței și a fost transportată de urgență la spital, iar locuitorii din imobil au fost evacuați de pompieri. La fața locului au acționat 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autoscări de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe de la serviciul de Ambulanță București-Ilfov și un echipaj de la Serviciul Protecție Medicală CBRN.

Tot ieri, după stingerea incendiului, primăria de sector a dat publicității un comunicat de presă pe acest subiect, precizând că administrația locală va oferi sprijin familiilor afectate de explozia survenită pe Șoseaua Berceni.

„Având în vedere explozia care a avut loc astăzi, 30 iulie a.c. (ieri – n.r.), la un apartament dintr-un imobil situat pe Șoseaua Berceni și în urma căreia o persoană a fost rănită, iar alte 40 au fost evacuate, Sectorul 4 al Municipiului București este alături de oamenii afectați de deflagrație și le va oferi acestora sprijinul de care vor avea nevoie.

La fața locului au fost prezenți atât reprezentanți ai Direcției Generale de Poliție Locală Sector 4, cât și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, care au luat toate măsurile ce se impun în vederea punerii în siguranță atât a persoanelor evacuate, cât și a celorlalți locatari rămași bloc. 

În acest moment, reprezentanții companiei de gaze au dat asigurări că totul este în regulă și că nu mai sunt probleme, fapt pentru care oamenii se întorc deja în casele lor. Potrivit ultimelor verificări, șase apartamente au fost afectate în urma deflagrației, iar Primăria Sectorului 4 va oferi sprijin material pentru refacerea locuințelor în regim de urgență.

Totodată, Sectorul 4 al Municipiului București va solicita o expertiză de specialitate pentru a stabili cu exactitate dacă structura de rezistență a blocului a fost sau nu afectată, iar în urma rezultatelor vor putea fi luate și alte măsuri.

Reamintim faptul că în Sectorul 4, nimeni nu este lăsat în urmă și că fiecare familie afectată de deflagrația din imobilul de pe Șoseaua Berceni va fi ajutată.”, se arată în comunicatul de presă al primăriei Sectorului 4.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

one × one =