Găsiți lista AICI
În mod tradițional, când vorbim despre o activitate gestionată de stat, avem întrebări fără răspuns. De exemplu, nu am aflat încă ce se întâmplă cu cetățenii care nu se pot deplasa la punctele fixe de recenzare și nici nu au primit vizita recenzorilor? Mulți oameni au boli cronice și nici nu se descurcă cu internetul, bașca unii nu au internet!
Adică am avea o întrebare de bun simț, care sună cam așa: aceste persoane care NU refuză recenzarea, dar nu s-au recenzat din motive independente de ei (cum ar fi incapacitatea statului de a asigura un număr decent de recenzori) vor fi sau nu amendate?
Am văzut că presa nici măcar nu s-a obosit să pună o astfel de întrebare autorităților. Bine, bănuim că oricum nu ar fi primit un răspuns clar, dar era de datoria lor să o pună!