Nicusor Dan a anuntat, saptamana trecuta, pe Facebook, ca lanseaza o “harta a frigului RADET”, “pentru a avea o situatie reala cu toate blocurile din Capitala unde sunt probleme cu apa calda si caldura”.
“RADET dezinformează din nou. Pe site-ul regiei nu sunt anunțate avarii în București și nici funcționarea sub parametrii a sistemului de încălzire, dar în continuare sute de locuitori ai Capitalei se plâng că îngheață în case, deși sunt la zi cu plățile către RADET. Hai să demontăm împreună minciunile RADET și să arătăm care e situația reală, nu cea din raportările oficiale ale regiei.
Ajută-mă să facem împreună harta frigului RADET și trimite-ne comentarii sau mesaje cu strada și numărul de bloc, pentru a putea avea o situație reală, cu toate blocurile din Capitală unde sunt probleme cu apa caldă și căldura.
Trebuie să obligăm RADET și Primăria Capitalei să accepte realitatea și să găsească soluții pentru ca bucureștenii să nu mai înghețe iarna în casele lor.”, scria Nicusor Dan pe pagina sa de socializare.”