În cadrul unei conferințe de presă, Băluță a avertizat că întârzierea semnării documentelor ar putea duce la expirarea unor avize deja obținute, acestea având o perioadă limitată de valabilitate.
“Avizul este redactat încă de anul trecut. Se află, la ora la care vorbim, la mapa primarului general, care de mai bine de o lună se pregătește să semneze,” a declarat primarul Sectorului 4, adăugând că după semnalul de alarmă tras în urmă cu două săptămâni, Primăria Capitalei a invocat necesitatea unui timp suplimentar pentru analizarea documentelor.
Primarul Sectorului 4 a respins însă această justificare, susținând că analiza documentelor s-a finalizat deja, dovadă fiind faptul că avizul este redactat și așteaptă doar semnătura.
„Pur și simplu, nu mai există niciun argument care să stea în picioare. Ori este vorba de dezinteres, ori este vorba de rea-voință,” a subliniat edilul Sectorului 4, făcând apel la Nicușor Dan să pună siguranța cetățenilor înaintea „ambițiilor politice”.
Primarul Sectorului 4 a insistat că toate condițiile pentru începerea lucrărilor sunt îndeplinite: „Avem finanțare, avem contractul semnat, toată documentația este pregătită. Toate expertizele, studiile, avizele cerute de Primăria Capitalei sunt aici, în fața dumneavoastră.”
El a remarcat că degradarea planșeului, vechi de 100 de ani, continuă în acest timp, menționând că deteriorările „se văd mai nou și din satelit.”
În fața acestei situații, Daniel Băluță a anunțat că va solicita o ordonanță președențială pentru a-l obliga pe primarul general să respecte legea.
„În cursul acestei săptămâni, împreună cu avocații noștri, vom face această solicitare. Sper că până luni să putem depune în instanță și să obținem un termen pentru a-l obliga pe primarul general să semneze acest aviz. Este ireal oricum ceea ce se întâmplă,” a declarat primarul Sectorului 4.
Daniel Băluță a precizat că din cele 25 de avize și acorduri solicitate prin certificatul de urbanism, 23 au fost deja obținute, iar Primăria Sectorului 4 a făcut 17 solicitări pentru emiterea autorizației de construire.
Referitor la riscul expirării documentelor, primarul a estimat că „mai avem cel mult cinci luni, că unele sunt deja vechi”, sugerând că ar putea fi nevoit să reia procesul de obținere a avizelor dacă întârzierea continuă.