Nu va speriati daca primiti notificari pe telefon de la Situatii de Urgenta. E doar un test

Situatii de Urgenta

Departamentul pentru Situatii de Urgenta anunta, printr-un comunicat de presa, ca incepand de maine – 27 iunie 2018 – vor fi initiate in anumite zone din Capitala testarile in vederea operationalizarii sistemului de avertizare a populatiei in situatii de urgenta – RO-ALERT.

Astfel, in zonele unde acestea vor avea loc, pe terminalele conectate la retelele operatorilor de telefonie mobila din Romania, vor aparea notificari cu mesajul: Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea masurilor de autoprotectie. DSU-IGSU. Cei de la Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU) afirma ca aceste testari “sunt absolut” necesare.

Potrivit comunicatului de presa al DSU, sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizarii si alarmarii populatiei in situatii de urgenta, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotectiei, in caz de urgenta majora: “Sistemul RO-ALERT este folosit atunci cand viata si sanatatea persoanelor sunt puse in pericol iminent, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundatii amenintatoare, atac terorist sau alte situatii care ameninta grav comunitatile.”

Sursa: DSU

Leave a Reply

Your email address will not be published.

20 − three =