Incepe o noua editie a campaniei “Daruieste timp un pic altfel, doneaza sange!” la mall

sange

Persoanele care doresc sa doneze sange pentru pacientii din spitale pot face acest gest nobil in perioada 31 august – 2 septembrie, intre orele 9.00 şi 13.00, chiar la mall-ul Sun Plaza (intrarea principala).

“Daruieste timp un pic altfel, doneaza sange!” este o campanie desfasurata de catre Sun Plaza si Asociatia React, in parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguina din Bucuresti si Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria. Trebuie sa stiti ca recoltarea de sange este realizata de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti, in conditii de siguranta, folosind instrumente de unica folosinta, potrivit unui comunicat de presa al organizatorilor.

Ce conditii trebuie sa indeplineasca donatorii:

Donatorii vor trebui sa aiba cartea de identitate si micul dejun consumat (un sandwich cu carne slaba, legume si fructe consistente).

De asemenea, este important sa nu fumeze inainte si dupa donare, timp de o ora.

Condiţiile minime pentru donare sunt:

  • varsta intre 18 si 60 de ani
  • greutatea cuprinsa intre 50 si 100 kg (femeile), 60 si 110 kg (barbatii),
  • sa nu fi suferit interventii chirurgicale sau stomatologice in ultimele 3 luni,
  • sa nu fi consumat grasimi sau bauturi alcoolice cu cel putin 48 de ore inaintea donarii,
  • sa nu fi suferit de hepatita – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloza, ulcer, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii, pentru femei sa nu fie insarcinate, in perioada de lauzie, de alaptare sau in cea menstruala (trebuie sa treaca minim 5 zile de la ultima zi a menstruatiei).

Potrivit comunicatului de presa, inainte de donare va fi completat un formular si apoi donatorii vor beneficia de un consult medical rapid (anamneza, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului si hemoglobinei etc.), in urma caruia medicii vor decide daca sunt apti pentru donare.

Sursa: Asociatia React

Leave a Reply

Your email address will not be published.

sixteen − three =