Vestea este extrem de proasta in conditile in care acest conflict de munca ar putea duce la haos total al circulatiei din Bucuresti in general, haos pe care il vom resimti toti cei care platim serviciile regiei. Care este acum noul motiv de greva generala invocat de catre USLM (Uniunea Sindicatelor Libere Metrou)? Spunem ”noul motiv” pentru ca cei de la metrou (in frunte cu Ion Radoi (binecunoscutul sindicalist, apoi parlamentar, apoi sindicalist si vesnic PSDist), au reusit de fiecare data, prin amenintari cu greve si paralizarea circulatiei din Bucuresti, sa puna pumnul in gura guvernantilor, indiferent ce coloratura politica avea executivul respectiv, implicit indiferent cine conducea Ministerul Transporturilor.
Revenind, motivul invocat de catre sidicalistul Radoi este expirarea contratului colectiv de munca (pe 27 septembrie se va intampla asta), taierea a 41,5 milioane de lei din fondurile de exploatare, dar si (mai ales!) teama ca Uniunea Sindicatelor Libere Metrou ar putea pierde admistrarea societatii Sindomet (firma sindicatului amintit care are contract cu Metrorex de nu mai putin de 23 de ani). Apropo de Sindomet, asta este compania care, printre altele, are dreptul de inchiriere pentru spatiile comerciale de la metrou – ca sa va faceti doar o idee unde se afla miza (daca va intereseaza subiectul, puteti sa cititi ancheta facuta de catre Jurnalul National in urma cu acum un an de zile –
Metrorex, căpușată cu sute de mii de euro de firma sindicatului
“Zilele trecute am avut negocieri cu ministerul si administratia, pe 27 septembrie expira contractul colectiv de munca. Ni s-au taiat 41,5 milioane de lei din fondurile de exploatare, lucru care pune in pericol inclusiv siguranta circulatiei metroului. Acum avem doar un pichet aici, la minister, dar daca lucrurile vor continua asa ne vom aduna si la Guvern si, intr-un final s-ar putea sa ajungem sa facem greva generala“, a declarat Ion Radoi, presedintele USLM, citat de Mediafax.
Astazi, in curtea Ministerului Turismului a avut loc deja un pichet, la care au participat vreo 300 de oameni. Pe langa revendicarile despre care am scri smai sus, sindicalistii de la metrou vor si salarii mai mari, iar Radoi promite ca va cere sume cat mai mari pentru remunerarea lucratorilor Metrorex. Ramane sa vedem daca Guvernul actual (apropo de asta, multi lideri din sindicatul USLM sunt si membri importanti ai PSD, inclusiv Ion Radoi), va oferi pe tava “colegilor” lor ceea ce solicita acestia sau daca vom avea greva la metrou. Ce ar insemna greva la metrou? Am spus, mai sus, sintetizand – haos in Bucuresti. La modul concret, pe perioada grevei generale nu se va asigura decat o treime din activitate sau, cum explica chiar Ion Radoi, trenurile vor circula doar de la orele 16.00. Ceea ce nu stim pana acum este cand ar putea avea loc greva generala. Dar va vom tine la curent.