Nu am descoperit noi minunea asta de subiect, deci recunoastem ca suntem invidiosi, ci Berceni de Poveste:
“În locul Parcului Tineretului, care a fost inaugurat în 1974, exista, la începutul secolului XX, groapa de gunoi Valea Plângerii, o mlaștină acoperită cu felurite mizerii, prin care mișunau nevoiașii mahalalelor. Oasele putrede, cioburile de sticlă, câinii morți și cărțile tuberculoșilor deveneau adevărate comori în mâinile amărâților care-și duceau traiul printre gunoaiele de lângă cimitirul Bellu. Nu e de mirare că o astfel de matcă a durerii și mizeriei a devenit sursă de inspirație pentru Petre Ispirescu, în povestea „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, însă puțin mai surprinzătoare este transformarea gropii de gunoi într-o stațiune modernă de schi.”, scrie sursa citata.
Se pare ca proiectul s-a facut prin 1933, asa ca mormanele de gunoaie din Valea Plangerii au fost nivelate, iar autoritatile de atunci au reusit sa amenjeze ulterior nu mai putin de trei partii, doua pentru schiori si una pentru dat cu saniuta: “Apoi s-au ocupat de iluminatul nocturn al pistelor de schi și au lăsat zăpada să desăvârșească opera. În doi timpi și trei mișcări, Bucureștiul se făcuse cu un obiectiv turistic de excepție.”, mai scrie Berceni de Poveste, care citeaza chiar un reportaj publicat de Ilustratiunea Romana, din ianuarie 1938. Mai mult, au reusit sa puna la punct si o instalatie de nocturna!
„Aici se află, strânse laolaltă de mâna năstrușnică a destinului, cimitire, sanatorii, cârciumi vestite, saloane de dans, gropi de gunoi, terenuri elegante pentru sport și clădiri moderne. E aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale!
Aici vin, în fiecare după amiază, pasionații sportului de iarnă, care nu se pot deplasa la munte.
Ce importanță are că, dincolo de imensa vale cu gunoaie și stuf, peste care zăpada a pus un strat purificator de alb imaculat, se văd acoperișurile caselor, turlele bisericilor, acea aglomerație de clădiri care formează orașul!
Pista e bine bătătorită, schiurile alunecă vertiginos la vale și pentru clipa aceea de viteză, dispare și valea tristă și casele depărtate.”