Pe unde se mai lucrează în București? Păi cam peste tot

lucrări

Bucureștiul este de foarte mulți ani un mare șantier prin care suntem nevoiți să ne strecurăm cum putem pentru a ajunge din punctul a în punctul b. Nu este o noutate, dar parcă acum lucrurile sunt mai rele decât oricând. Evident că modernizarea urbei implică disconfort pentru locuitori, asta știe toată lumea, dar când lucrurile se aglomerează așa cum se întâmplă în această perioadă, parcă ne vine să „predăm cheia” și să furgim din oraș oriunde vedem cu ochii. Din păcate nu putem face asta, așa strângem din dinți și ne descurcăm fiecare cum putem.

Administrația Bucureștiului și administrațiile de sector parcă fac concurență care deschide mai multe șantiere. Poate că nu este rău, dar ar trebui să se întreacă și când vine vorba de finalizat șantiere… De unde și până unde aglomerația asta de santiere care ne sufocă în București? Oricine știe că la anul sunt alegeri, iar prima impresie este că asta, că vrea primarul x, cu orice preț, să aibe ce să fluture la anul, mai ales în campania electorală. Explicația este logică, însă mai există una la fel de argumentată și care denotă modul românesc în care (nu) se planifică nimic, așa că totul se face pe genunchi, în funcție de buget, disponibilitate, chef sau când ceva de strică atât de tare încât chiar trebuie reparat. În plus mai există și această bătălie de orgolii care se lasă întotdeauna cu bani perduți din banii noștri – vezi scandalul pavelelor puse de Negoiță în Centrul orașului, apoi scoase de Nicușor Dan, că nu erau legale. Și nu erau, pentru că primarul de la Sectorul 3 nu avea în administrare zona respectivă. Așa că acum, cine trece pe la Unirii face slalom pe trotuar, pentru că se schimbă, din nou, pavelele. Iar ăsta este un singur exemplu din multitudinea de șantiere deschise în acest moment în București:

  • PMB – Se fac reparații la trotuarele de pe 8 artere intens circulate – Bd. Lascăr Catargiu, între Piața Victoriei și Piața Romană, Bd. Nicolae Titulescu, între Bd. Banu Manta și Bd. Ion Mihalache, Bd. Gh. Magheru, str. Ion Brezoianu, între Bd. Regina Elisabeta și str. Domnița Anastasia, Piața Unirii, Splaiul Independenței, pe tronsonul str. Halelor – Calea Victoriei – str. Dr. Dumitru Râureanu, Drumul Sării, Șoseaua Virtuții – Pod Ciurel – Bd. Iuliu Maniu – complex comercial SIR.
  • Termoenergetica – încă lucrează pe Calea Văcărești pentru înlocuirea unei tronson de conducte cu diametrul de 600mm, de aproximativ 60 de metri – lucrările ar putea fi finalizate pe 7 octombrie
  • Termoenergetica -Șoseaua Morarilor – lucrări de intervenții de primă urgență
  • Termoenergetica – Bulevardul Chișinău și Șoseaua Pantelimon – reabilitarea sistemului de termoficare – 31,6 km de conducte
  • Pasajul Europa Unită din sectorul 4 – intersecția dintre strada Turnu Măgurele și bulevardul Alexandru Obregia, este aproape de finalizare
  • PMB – Termoenergetica – Bulevardul Timișoara – modernizare Magistrala I VEST

Sursă Foto: facebook PMB

SURSE: B365 / LIBERTATEA

1 Comment

  1. Unu

    September 25, 2023 at 4:08 pm

    Bld. Brancoveanu – TermoEnergetica
    In spatele bulevardului Brancoveanu – Balutza & Co. – schimba borduri
    Deschid petitie pentru crearea locurilor de parcare pe plafonul blocurilor sau in copaci, ca sa avem unde sa le mutam…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

2 × 3 =