Începând din data de 18 septembrie, Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul Sectorului 4, după aproape 25 de ani. Fiind administrat în sistem privat în această perioadă, în baza unui contract de asociere în participațiune ce expiră în data de 17 septembrie 2024, complexul agroalimentar nu a beneficiat de întreținerea adecvată, așa că, după ce va fi preluat de către Sectorul 4, vor fi demarate lucrările de modernizare și de punere în siguranță necesare pentru exploatarea conformă a acestui spațiu.
Cât timp se vor derula lucrările, producătorii și comercianții de produse agroalimentare pot să-și reloce activitatea economică într-una dintre celelalte piețe ale Sectorului 4 – Piața Sudului, Piața Norilor sau Piața Progresul, acolo unde există suficiente tarabe ce pot fi închiriate, zilnic, folosind o procedură transparentă și extrem de simplă.
Cât privește spațiile pentru carmangerii și alte asemenea tipuri de activități economice, acestea vor putea fi accesate după parcurgerea procedurilor de licitație publică, toate informațiile în acest sens fiind dispobibile pe site-ul www.ps4.ro, la secțiunea „Anunțuri”.
La momentul trasmiterii prezentului comunicat, sunt disponibile spre închiriere 16 astfel de spații, după cum urmează: 8 la Piața Norilor, 5 la Piața Sudului, 2 la Piața Progresul și unul la Piața Covasna.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, în cadrul unei emisiuni găzduită de București FM, că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, din cauza unor nereguli tehnice...
Cristina Apostu | August 21, 2026
NEWS ALERT! Avarie majoră la termoficare: Sectorul 4 rămâne fără apă caldă patru zile!
Cristina Apostu | August 19, 2026
Cristina Apostu | June 19, 2026
Peste 1.100 de blocuri din Sectorul 4 rămân fără apă caldă de luni
Patinoarul Berceni Arena va găzdui conferința oficială de lansare a Săptămânii Europene a Sportului, organizată de Agenția Națională pentru Sport, 19 septembrie, începând cu ora 11:00, potrivit unui anunț...
Administrația Sectorului 4 a finalizat bilanțul resurselor atrase prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), raportând investiții totale de peste 2,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 420...
Circulația rutieră prin centrul Capitalei primește o gură de aer proaspăt, după ce Sectorul 4 a decis redeschiderea tronsonului care vine dinspre Curtea de Apel, în continuarea Splaiului Independenței,...
Raluca | July 25, 2016
Iata ce amenzi risca posesorii de animale din Sectorul 4 daca nu respecta legea
Cristian Bolt | January 13, 2017
Andrei Vlad | July 16, 2018
Primaria Sectorului 4 si-a facut aplicatie mobila de sesizari
Cristina Apostu | September 18, 2026
Cristina Apostu | September 17, 2026
Cristina Apostu | September 15, 2026
„95% din șantierele pe termoficare sunt gata”, spune PMB. La iarnă vor fi mai puține probleme (?)
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Sectorul4live.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa inteleagem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.
Fisierele cookie strict necesare trebuie sa fie activate permanent, astfel incat sa putem salva preferintele pentru setarile acestora.
Dezactivarea acestui modul cookie, va impiedica salvarea preferintelor. Aceasta inseamna ca de fiecare data cand vizitați sectorul4live.ro, va trebui sa activati sau sa dezactivati cookie-urile din nou.
Mai multe informatii despre Politica privind fisiere de tip cookie.
