Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat tot ieri, în jurul orei 19.15 că traficul a fost reluat în condiții normale pe DN 4, în zona localității Popești-Leordeni, după ce anterior s-a circulat deviat, pe un teren viran, adiacent părții carosabile, ca urmare a producerii accidentului rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit sursei citate, două victime au decedat în urma acestui accident, iar alte două au necesitat transportul la spital, fiind conștiente.
Zona este cunoscută pentru riscul și frecventa accidentelor, unele chiar foarte grave, precum cel de ieri. Și se pare că nu doar viteza excesivă este de vină pentru astfeld e tragedii aici, ci și semnalizarea rutieră neadecvată.
„Într-adevăr, se circula cu viteza pe acel drum, dar acolo este un cartier rezidențial și un mega image din care atunci când ieși vizibilitatea este redusă! Așadar, nu doar viteza este un factor al accidentelor, ci și proasta semnalizare și asigurare. Dacă cineva a ieșit de la Mega și a vrut sa facă stânga în timp ce altcineva care se deplasa spre Frumusani/Oltenița a întrat în depășire (legal) au făcut impact frontal și aia a fost. Singura soluție este linia continua și echipaj de politie care sa stea acolo, simplu!”, scrie un utilizator pe grupul de Facebook Info Trafic București și Ilfov.
Foto: Facebook Info Trafic București și Ilfov