Prima de instalare de 500 de lei pentru somerii care se angajeaza pe cel putin 3 luni

anticoruptie

Guvernul a adoptat, in sedinta de ieri, un “pachet de masuri active pentru stimularea ocuparii fortei de munca”, ce include si acordarea de prime de instalare pentru somerii care se angajeaza pe o perioada de cel putin trei luni.

Pachetul de masuri active pentru stimularea ocuparii fortei de munca include, potrivit comunicatului de presa al Executivului, pe langa acordarea primei de instalare la angajare pentru somerii ca isi gasesc de lucru, si plata transportului acestora, in cazul in care noul job este in alt oras decat cel de resedinta.

Iata principalele prevederi ale pachetului de masuri active pentru stimularea ocuparii fortei de munca, masuri care vor fi aplicate incepand cu data de 3 decembrie:

  • acordarea unei prime de activare in valoare de 500 lei neimpozabila somerilor inregistrati care nu beneficiaza de indemnizatie de somaj, in situatia in care se angajeaza cu norma intreaga, pentru o perioada de cel putin 3 luni.
  • schimbarea cuantumului si modalitatii de acordare a primei de incadrare in situatia somerilor care se incadreaza in munca intr-o alta localitate — cuantumul primei se calculeaza la 0,5 lei/km dar nu mai mult de 55 lei/zi, proportional cu numarul de zile in care persoanele in cauza desfasoara efectiv activitatea la angajatorul la care se realizeaza incadrarea in munca. Se va acorda lunar pentru o perioada de 12 luni somerilor inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca care se incadreaza, potrivit legii, intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 15 km de localitatea in care isi au domiciliul stabil sau resedinta;
  • schimbarea cuantumului si modalitatii de acordare a primei de instalare – aceasta se acorda persoanelor inregistrate ca someri la agentiile pentru ocuparea fortei de munca ce se incadreaza in munca, potrivit legii, intr-o alta localitate situata la o distanta mai mare de 50 km fata de localitatea in care isi au domiciliul sau resedinta si ca urmare a acestui fapt, isi schimba domiciliul sau isi stabilesc resedinta in localitatea respectiva sau in localitatile invecinate acesteia. Prima de instalare se acorda in cuantum diferentiat, dupa cum urmeaza:

a) 12.500 lei pentru persoanele inregistrate ca someri la agentiile pentru ocuparea fortei de munca si care se incadreaza in munca, potrivit legii, intr-o alta localitate si, ca urmare a acestui fapt, isi schimba domiciliul;

b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt insotite de membrii familiei care isi schimba domiciliul;

c) in cazul in care ambii soti indeplinesc conditiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celalalt va primi o prima de instalare in cuantum de 3.500 lei;

d) in situatia in care persoanelor care indeplinesc conditiile de acordare a primei de instalare li se asigura de catre angajator sau autoritatile publice locale sau centrale, locuinta de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiaza, fiecare, doar de o primă de instalare in cuantum de:

– 3.500 lei pentru situatiile prevazute la punctele a) si c);

– 6.500 lei pentru situatia prevazuta la punctul b);

Modificarea cuantumului subvențiilor acordate angajatorilor, astfel:

  • angajatorii care incadreaza in munca, pe durata nedeterminata, absolventi ai unor institutii de invatamant, someri in varsta de peste 45 de ani, someri de lunga durata, tineri NEET, someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale sau persoane cu handicap primesc lunar, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, pe o perioadă de 12 luni, o suma in cuantum de 900 lei, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni;
  • angajatorii care incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, o suma in cuantum de 900 lei pe o perioada de 18 luni;
  • angajatorii care incadreaza in munca someri care, in termen de 5 ani de la data angajarii, indeplinesc, conform legii, conditiile pentru a solicita pensia anticipaa partiala sau de acordare a pensiei pentru limita de varsta, daca nu indeplinesc conditiile de a solicita pensia anticipata partiala, beneficiaza lunar, pe perioada angajarii, pana la data indeplinirii conditiilor respective, de o suma in cuantum de 900 lei;

In comunicatul de presa Guvernul mai precizeaza ca subventiile se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din categoriile prevazute anterior, precum si pentru perioadele in care persoanele se afla in concediu de odihna.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

13 − 7 =