Programul complet pentru evenimentul de weekend “Străzi deschise” din centrul Capitalei și din Sectorul 4!

Primăria Capitalei anunță programul complet al evenimentelor din cadrul proiectului Străzi deschise pentru acest weekend, dar și lista completă cu traseele pietonale. Surpriza în acest sfârșit de săptămână este adăugarea pe lista zonelor pietonale a Rondului de la Fântâna Zodiac – Parcul Carol, sectorul 4. La sfârșitul articolului puteți vedea Programul complet al activităților care vor avea loc în sectorul 4 (și nu sunt puține!), dar și programul artistic pentru toată capitala.

Astfel, pe parcursul celui de-al treilea weekend Străzi deschise (21-22 mai 2022), vor fi instaurate trasee pietonale, între orele 09:00 şi 22:00, în următoarele zone:

  • 21 mai: Bulevardul Kiseleff între strada Arhitect Ion Mincu şi strada Monetăriei
  • 21-22 mai: Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei
  • 21-22 mai: Bulevardul Unirii între Splaiul Independenţei şi bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv între bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Mircea Vodă;
  • 21-22 mai: Rondul de la Fântâna Zodiac din zona Parcului Carol 1, sector 4

Care sunt premierele din acest weekend:

Potrivit PMB, Printre premierele celui de-al treilea weekend la Străzi deschise sunt tururile ghidate prin Arhitectura industrială a Parcului Carol I ce dezvăluie participanţilor secrete ale oraşului, precum Castelul Ţepeş şi cel mai înalt punct al Bucureştiului. De asemenea, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” participă sâmbătă, 14 mai, pentru prima dată la Străzi deschise cu un flash mob pe muzica lui Michael Jackson, muzică clasică şi hore tradiţionale în faţa magazinului Muzica de pe Calea Victoriei, iar Casa Artelor Dinu Lipatti prezintă, în exclusivitate la Străzi deschise, audiţii muzicale de colecţie şi filme documentare despre marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti.

În programul evenimentelor conexe intră, în weekendul 21-22 mai, o serie de music spots pe Calea Victoriei organizate de Untold Festival şi SAGA Festival. Cea de-a 65-a ediţie a World Press Photo Romania continuă în Piața Universității și prezintă cele mai interesante fotografii documentare şi de jurnalism ale anului. Una dintre cele patru zone pietonale ale weekendului, Bulevardul Unirii găzduieşte începând de săptămâna trecută spectacole multimedia la Fântânile Urbane.

PROGRAMUL ARTISTIC din SECTORUL 4 pentru 21 – 22 MAI:

Program artistic general Sâmbătă 21 mai:

Program artistic general Duminică 22 mai:

Leave a Reply

Your email address will not be published.

4 × 4 =