REVISTA PRESEI 12 SEPTEMBRIE: Nicușor Dan spune că Bucureștiul este un oraș sigur; Un nou incident la Pasajul Unirii; Rata anuală a inflației, în creștere; Capitala se împrumută cu 185 milioane lei

Enel

REVISTA PRESEI 12 SEPTEMBRIE: Nicușor Dan spune că Bucureștiul este un oraș sigur; Un nou incident la Pasajul Unirii; Rata anuală a inflației, în creștere; Municipiul București se împrumută cu 185 milioane lei

B365: Nicușor Dan e bucuros: Bucureștiul e una dintre cele mai sigure Capitale din lume. Primarul general spune că incidentele grave sunt izolate în Capitală / În cadrul unui interviu acordat de Nicușor Dan duminică seară pentru Digi24.ro, primarul general al Capitalei a declarat că Bucureștiul este una dintre cele mai sigure capitalei din lume. De asemenea, edilul a declarat că incidentele precum cel în care un bărbat care mergea pe trotinetă a tăiat mai multe femei, sunt unele izolate.

ADEVARUL: Ziua și incidentul la Pasajul Unirii: Un autocar s-a blocat în limitatorul de înălțime / Un al patrulea incident a avut loc la Pasajul Unirii din București, de la inaugurarea sa după reabilitarea realizată de edilii Sectorului 4. Un autocar a rămas proptit cu aparatul de aer condiționat în limitatorul de înălțime al pasajului proaspăt reabilitat cu 12 milioane de euro, pe sensul dinspre intersecția Budapesta. Șoferul din Buzău efectua o cursă specială, iar în autocar se aflau 32 de copii care se întorceau de la un concurs de muzică populară. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar copiii s-au speriat extrem de tare, mulți intrând în panică.

DIGI24: ​Prețurile au continuat să crească în august. INS: Rata anuală a inflației a ajuns la 15,32% / Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

ADMINISTRAȚIE: Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale a avizat favorabil contractarea de către Municipiul Bucureşti a unei finanţări rambursabile în valoare de 185 de milioane de lei / Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale a avizat favorabil contractarea de către Municipiul Bucureşti a unei finanţări rambursabile în valoare de 185 de milioane de lei, bani care urmează să fie folosiţi inclusiv pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Consilierii generali ai Capitalei s-au întrunit vineri în şedinţă de îndată, pentru a aproba modificările aferente în cadrul bugetului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

9 + twenty =