S-au terminat licitațiile pentru achiziția de troleibuze și autobuze electrice. Le vom lua de la turci și polonezi

troleibuze

Primarul General Nicușor Dan a anunțat, zilele trecute, pe Facebook, că Bucureștiul va avea 100 de troleibuze și 100 de autobuze electrice noi, în urma finalizării evaluarii ofertelor depuse de companiile producătoare. Astfel, 100 de troleibuze vor veni de la compania poloneză Solaris, iar alte 100 de autobuze electrice vor fi livrate de către turcii de la Karsan Otomotiv.

”Transportul în comun va deveni astfel mai atractiv atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru turiști. Comisia de evaluare a finalizat analiza ofertei depuse de firma Solaris pentru achiziția a 100 de troleibuze cumpărate cu fonduri nerambursabile de la Agenția Fondului pentru Mediu.  Raportul final va fi trimis către ANAP pentru validare, iar mai apoi va fi atribuit câștigătorului licitației. Termenul de livrare pentru cele 100 de troleibuze este de 22 de luni de la semnarea contractului.”, a scris primarul pe reteaua de socializare.

Potrivit precizărilor edilului, cele 100 de troleibuze noi, din gama de 12 m, vor avea podeaua complet coborâtă, spațiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilități, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS, sistem de informare audio-video, aer condiționat și au o autonomie minimă de 20 de km. Garanția funcționării va fi de 300.000 km de la data recepției sau 5 ani pentru troleibuz în ansamblu și pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreținerea planificată, consumabilele și manopera efectuată în această perioadă.

”De asemenea, a fost finalizată și etapa de evaluare a ofertelor pentru achiziția a 100 de autobuze electrice. Ca urmare a verificării modalității de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini si ulterior aplicării criteriului de atribuire, contractul a fost atribuit ofertantului KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S.. Contractul poate fi semnat după expirarea perioadei de 10 zile de depunere a contestațiilor, iar termenul de livrare este de 10 luni de la semnarea contractului.”, a mai scris Nicușor Dan.

Autobuzele vor avea o autonomie de 522.49 de kilometri între două încărcări succesive, tracțiune complet electrică, baterii cu acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, lungime de 12 metri, trei uși duble și aer condiționat.

Valoarea totală a contractului este de 293 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea provine din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

five × 5 =