Pe scurt, consilierii generali au aprobat infiintarea a doua noi companii municipale, care sa preia, prin divizare, atat activitatea RADET cat si a fostei companii municipale Energetica Bucuresti S.A. Propunerea a fost adoptata prin votul consilierilor PSD, ALDE si PMP, celelalte grupuri politice nefiind de acord cu solutia propusa de municipalitate. De altfel, intr-un comunicat de presa al PMB, Gabriela Firea i-a atacat direct pe reprezentantii opozitiei (USR si PNL, dar si pe un consilier de la PMP), numindu-i Cavalerii Apocalipsei RADET, si afirmand ca acestia au “demonstrat o data in plus ca scopul lor este sa se opuna prin orice mijloace si cu orice consecinte tuturor proiectelor initiate sau sustinute de mine in calitate de Primar General.”
Dincolo de razboiul politic, mai important este sa vedem ce prevad aceste noi solutii propuse de primaria Capitalei, asa ca va prezentam in continuare explicatiile oferite de PMB:
“Primul proiect de hotarare se refera la infiintarea a doua noi companii municipale, Termoenergetica S.A. si Energetica Servicii S.A., care vor prelua intreaga activitate, precum si patrimoniul si portofoliul de contracte al Companiei Municipale Energetica S.A., care se va dizolva si va fi radiata de la Registrul Comertului.
Al doilea proiect de Hotarare se refera la asigurarea de catre RADET a continuitatii prestarii serviciului public de alimentare cu energie termica, pana la preluarea acestuia de catre Compania Municipala Termoenergetica SA, precum si la faptul ca intreg personalul angajat la RADET va fi preluat de catre noul operator, iar al treilea proiect de Hotarare se refera la aprobarea de catre CGMB a studiului de oportunitate, a documentatiei de atribuire si a modelului de contract privind modalitatea de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termica, intocmite de catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Termoenergetica Bucuresti Ilfov, precum si imputernicirea ADI de a delega acest serviciu catre Compania Municipala Termoenergetica S.A.
Compania Municipala Termoenergetica S.A. va avea ca obiect exclusiv de activitate producerea, distributia, transportul si furnizarea energiei termice, urmand ca acest serviciu public sa-i fie delegat, conform Legii 51, de catre ADI Termoenergetica Bucuresti Ilfov. De asemenea, Compania Municipala Energetica Servicii S.A. va desfasura activitati de proiectare, asistenta tehnica si executie lucrari, cu precadere in domeniul energetic.
Printre obiectivele de investitii pe care aceasta societate nou infiintata le va prelua de la compania municipala care va fi dizolvata se numara cel privind reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucuresti, inclusiv aplicatia pentru obtinerea a 176 de milioane de euro fonduri europene prin POIM, precum si toate contractele de mentenanta si/sau reparatii ale centralelor termice din incinta spitalelor adminstrate de Primarie. De asemenea, Energetica Servicii S.A. va prelua si proiectul demarat de Energetica S.A. privind infiintarea unei retele de statii de incarcare pentru autovehiculele electrice.”
Actionarii noilor companii municipale sunt localitatile membre in ADI Termoenergetica Bucuresti Ilfov, respectiv:
– Municipiul Bucuresti (99,99996%, adica 11.988 actiuni nominale a cate 10 lei)
– Comuna Chiajna (0,00002%, adica 6 actiuni nominale a cate 10 lei)
– Orasul Popesti-Leordeni (0,00002%, adica 6 actiuni nominale a cate 10 lei).