Cum se contrazic ministrii de la Sanatate si Interne pe tema amenzilor date celor care nu poarta masti conforme

masti

Da, acest text este despre cum se contrazic ministrii de la Sanatate si Interne pe tema amenzilor date celor care nu poarta masti conforme, dar mai ales despre cum nu au reusit autoritatile sa comunice coerent aproape deloc in doi ani de pandemie.

Dupa ce scandalul artificial pe tema mastilor FFP2 s-a mai stins, dovedindu-se clar ca avem de-a face cu stiri false, dupa cum scriam si noi la mijlocul saptamanii, autoritatile au anuntat, in sfarsit, si care sunt sanctiunile pentru cei care nu respecta noile masuri anti-pandemie. Dar, ce sa vezi, nici macar la doi ani de la debutul pandemiei COVID-19 autoritatile nu reusesc sa se puna de acord in legatura cu lucruri cat se poate de simple. Cazul de fata – Bode vs Rafila / amenzi vs responsabilitate.

In principal, este vorba despre amenzile pe care le risca cei care nu poarta masti conforme (medicale sau FFP2). Practic, insa, nu vorbim despre schimbarea legii in sensul in care sa fi fost introdusa vreo prevedere noua, ci despre aplicarea regulilor stabilite deja, cu mentiunea ca purtarea unor masti artizanale, din plastic sau din materiale textile, va atrage sactiuni cu amenzi de la 500 lei si pana la 2.500 de lei!

CITESTE SI: Cand vorbesc doi oficiali din guvern de pandemie, adevarul e undeva la mijloc. Iar asta e o mare problema!

”Nu exista niciun fel de impunere. Cine doreste poate utiliza si alte tipuri de masti mai scumpe, precum FFP2, insa e vorba de trecerea de la mastile textile, care sunt foarte putin eficiente, la o trecere catre uniformizarea utilizarii mastilor medicinale, care sunt mult mai utile”, declara, miercuri, Alexandru Rafila. Ministrul nu a putut preciza atunci si care sunt sanctiunile pentru cei care incalca legea. A facut-o insa, ministrul de Interne, Lucian Bode, intr-un interviu acordat postului Digi24: “Este amenda care se aplica pentru portul mastii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor”. Asta inseamna intre 500 si 2.500 de lei.

Dublul discurs politic “infrange” din nou

Tot Lucian Bode afirma in cadrul interviului ca politistii si jandarmii vor fi cei care vor face verificari si vor da sanctiuni. Dar, dupa declaratiile lui Bode de ieri, ministrul Sanatatii, Alexandrul Rafila, a venit cu o replica din care nu putem trage decat concluzia ca nici macar dupa doi ani de pandemie autoritatile nu au gasit o cale de a comunica in mod coerent:

“Este o regula de bun simt ca oamenii sa respecte regulile in general. Si pe cele care se refera la purtarea mastii. Pe mine, intr-un fel ma pune putin pe ganduri aceasta insistenta legata de sanctiuni si lipsa de insistenta legata de responsabilitate. Cred ca toti suntem responsabili, sa avem si responsabilitate civica, astfel incat atunci cand mergem intr-un spatiu public si cineva nu poarta masca sau nu o poarta corect, sau masca nu e cea recomandata, sa ii atragem atentia.”

Iar daca inca va mai intrebati de unde vine lipsa de incredere a unor romani in masurile luate de autoritati, ei bine, aveti raspunsul mai sus. Declaratii contradictorii venite de la doi ministri esentiali in caz de pandemie – Sanatate si Interne.

CITESTE SI: In toata perioada starii de urgenta de pana acum, autoritatile au facut cateva gafe imense. Vestea buna este ca acestea se refera la comunicarea de criza, nu la decizii luate deja. Vestea proasta este ca impactul asupra oamenilor este foarte mare, iar asta inseamna decredibilizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fourteen − fourteen =