Stația de metrou Timpuri Noi va fi redenumită: „urmează stația Octavian Udriște cu peronul pe partea dreaptă”

Timpuri Noi

Membrii Consiliului de Administrație al Metrorex, la propunerea președintelui Mihai Barbu, au votat în unanimitate la sfârșitul săptămânii trecute schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi în Octavian Udriște.

Decizia este motivată prin dispariția de ani buni a platformei industriale Timpuri Noi, după cum scrie Club Feroviar.ro.

Actuala stație Timpuri Noi va purta numele inginerului Octavian Udriște, a cărui carieră a fost strâns legată de punerea în funcțiune și dezvoltarea rețelei de transport subteran din Capitală.

De altfel, el este unul dintre cei care au semnat, în 1979, pentru punerea în funcțiune a primului tronson de metrou, care pornea tocmai de la stația Timpuri Noi și se oprea la Semănătoarea (acum Petrache Poenaru), potrivit sursei citate.

CITIȚI ÎN CONTINUARE PE ACEST SUBIECT PE Club Feroviar.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

5 × one =