Tramvaiul iepurașului de Paște trece anul ăsta prin Berceni

Tramvaiul iepurașului

Societatea de Transport București (STB) organizează joi, 17 aprilie, o călătorie festivă cu “Tramvaiul Iepurașului”, un eveniment special dedicat sărbătorilor de Paște.

Un tramvai de epocă va parcurge traseul liniei 10, pornind la ora 14:00 de la Depoul Dudești. Pe parcursul călătoriei, care va traversa toate cele șase sectoare ale Capitalei, copiii care vor urca în tramvai vor primi ouă cu surprize în fiecare stație.

Traseul include: Șoseaua Mihai Bravu, Șoseaua Ștefan cel Mare, Bucur Obor, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Pasaj Basarab, Bulevardul Timișoara, Șoseaua Progresului, Șoseaua Olteniței, Piața Sudului, Calea Văcărești, pentru a reveni la Depoul Dudești.

Daniel Istrate, Directorul General al STB, a declarat: „Ne dorim ca această călătorie să aducă zâmbete și amintiri frumoase pentru cei mici, dar și pentru părinți. Sărbătorile sunt despre bucurie împărtășită, iar noi vrem să fim parte din povestea voastră de Paște.”

Evenimentul reprezintă o oportunitate deosebită pentru familiile bucureștene de a sărbători Paștele într-un mod inedit, combinând tradițiile pascale cu o experiență urbană nostalgică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

two × one =