Vai de capul nostru: mai bine ne aliem cu tantarii decat sa asteptam vreo dezinsectie!

dezinsectie

Toata lumea stie ca nu avem contract de dezinsectie la nivel de Capitala, iar efectele sunt vizibile. Pe pielea noastra, am putea spune. Dupa ce primarul Bucurestiului a anuntat ca va lua masuri pentru a rezolva urgent aceasta problema, aflam ca Centrul de Protectia Plantelor Bucuresti se va ocupa, momentan, de dezinsectie. Acesta va aplica tratamente de combatere a tantarilor in parcuri, langa lacuri, precum si pe spatiile verzi aflate in grija Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti, dupa cum informeaza hotnews.

Totul ar fi bine daca respectivul Centru de Protectia Plantelor nu ar avea doar 35 de angajati, dintre care numai 8 (opt) dintre acestia si un sef de serviciu se vor ocupa, la propriu, de stropit prin intreaga Capitala. Daca vom imparti suprafata Bucurestiului, respectiv 228 kilometri patrati, la 8 angajati, aflam ca fiecare  va deratiza o suprafata de cam 35 kilometri patrati. Asta inseamna ca  operatiunile de dezinsectie se vor termina in …ne este imposibil sa ne dam seama.

Este adevarat ca nu se vorbeste despre combaterea tantarilor in intreaga Capitala, ci doar in jurul lacurilor, in parcuri si spatii verzi. Cu cei din cartiere se considera probabil ca putem trai, ca i-am domesticit si sunt acum de-ai nostri.

Cei 8 fantastici

Nu putem sa schimbam situatia, doar, eventual, sa ne adaptam la ea. Pe cei 8 angajati ii avem ca sa ne scape de tantari, in mainile lor sta sanatatea noastra. De cum vor reusi ei sa scape Bucurestiul de insectele deranjante depinde daca vom avea sau nu o epidemie (Doamne fereste!). Avand in vedere riscul de raspandire a unor boli grave precum meningo-encefalita, provocata de virusul West Nile, malaria sau chiar Virusul Zika, chiar si o singura intepatura ne pune in pericol integritatea si viata.

Ce trebuie sa mai stiti este ca in aceasta saptamana se va discuta posibilitatea ca Centrul de Protectia Plantelor Bucuresti sa primesca din bugetul Primariei generale suma de 100.000 de euro pentru a se ocupa de dezinsectie, potrivit aceleiasi surse. Ramane de vazut ce se va intampla si cati tantari vor muri pentru aceasta suma, cate persoane vor fi salvate sau, din contra, condamnate la suferinta din cauza intepaturilor.

 

 

1 Comment

  1. simona

    July 6, 2016 at 1:38 pm

    Este incredibil cum intr-o capitala europeana se intampla astfel de lucruri in 2016. Problema asta ar trebui sa fie primordiala pentru primaria capitalei…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seventeen + twenty =