Se dau burse scolare in sectorul 4! Ce medie trebuie sa aiba elevii?

bursele scolare

Primaria Sectorului 4 anunta, printr-un comuniciat de presa, ca 4.232 de elevi din sectorul 4 vor primi, incepand de saptamana viitoare, burse in valoare totala de 3.662.800 de lei.

Astfel, dupa cum precizeaza primaria, “indiferent de varsta si de forma de invatamant – primar, gimnazial sau liceal – elevii merituosi vor fi premiati cu sume (burse) cuprinse intre 100 si 400 de lei pe luna“.

UPDATE: Se pare ca exista si vesti proaste: potrivit unor cititori ai Sectorul4LIVE, bursele de merit vor fi acordate, in continuare, doar elevilor care au media 10.

Ce medie trebuie sa ai ca sa iei bursa?

Din ce intelegem din comunicatul de presa, media minima necesara pentru a primi burse este 8.50.

Decizia apartine, insa, Ministerului Educatiei Nationale, nu autoritatii locale, asa ca se poate spune ca guvernul a pus primariei pumnul in gura. Asta dupa ce anul trecut, de exemplu, in sectorul 4 au fost cazuri de elevi cu medii de peste 9 ca nu au primit nici macar felicitari.

Potrivit celor de la primarie,  “ca urmare a scaderii mediei-limita de la care se acorda burse de merit pentru elevii scolilor primare, gimnaziale si liceelor, la 8,50, numarul scolarilor si liceenilor premiati a crescut de la cateva mii, la cateva zeci de mii anual, iar sumele se acorda din bugetele locale. Conditiile de acordare au fost de multe ori contestate, din cauza unor discrepante pe care le creeaza intre elevii care castiga, spre exemplu, unele concursuri locale, fata de cei care ajung pe primele locuri la olimpiadele municipale.

CITESTE SI:  Primarul Sectorului 4 explica de ce s-au redus bursele pentru elevi in Sectorul 4

Potrivit metodologiei care stabilește conditiile de acordare a burselor pentru elevi, adoptata, in 2011, de Ministerul Educatiei, elevii cu rezultate deosebite vor primi burse de performanta si de merit, in valoare de cate 400 de lei/ luna, respectiv 200 de lei/luna.“, se arata in anuntul autoritatii locale.

Pe de alta parte, autoritatea locala afirma ca vor fi platite aproape 600 de burse de studiu, in valoare de 100 de lei/luna fiecare, aproximativ 2.000 de burse de ajutor social – pentru elevii care provin din familii modeste – in valoare de cate 100 de lei/luna si 27 de burse de ajutor social ocazional (acordate, potrivit legii, o singura data pe an), in valoare de cate 300 de lei.

Vedeti mai multe detalii in comunicatul de presa al Primariei Sectorului 4

Leave a Reply

Your email address will not be published.

19 − eighteen =