Veste buna de la Primarie: De saptamana viitoare vor fi platite bursele scolare in Sectorul 4

bursele scolare

Primaria Sectorului 4 anunta, intr-un comunicat de presa, ca incepand de saptamana viitoare va plati bursele scolare.

“12.371 de burse, in valoare totala de 5.119.720 de lei, vor fi achitate de Primaria Sectorului 4, prin Directia de Administrare a Unitatilor de Invatamant (D.A.U.I.), catre elevii care au obtinut medii generale incepand de la 8.50 si nota 10 la purtare in anul scolar anterior.  Astfel, incepand de saptamana viitoare, vor primi bursele scolare aferente lunilor septembrie si octombrie elevii cu rezultate bune la invatatura – indiferent de forma de invatamant – primar, gimnazial sau liceal.”, potrivit comunicatului de presa.

Autoritatile precizeaza ca este pentru prima data cand bursele de performanta, cele de merit sau cele de studiu pot fi cumulate, potrivit legii, cu cele de ajutor social.

“Valoarea burselor acordate elevilor din Sectorul 4 a crescut fata de anul scolar trecut, cuantumul burselor de ajutor social fiind aproape dublu (150 de lei / luna fata de 80 de lei / luna, in semestrul II al anului scolar 2018-2019).”

Potrivit unei hotarari a Consiliului Local al Sectorului 4 adoptata pe 29 octombrie, vor fi platite 824 de burse de performanta, in cuantum de cate 50 de lei/luna; 1.615 burse de merit de tip “A”, de cate 50 de lei / luna, pentru elevii care au obtinut medii cuprinse intre 8.50 si 8.99; 2.461 de burse a cate 80 de lei / luna, pentru elevii care au obtinut medii cuprinse intre 9.00 si 9.49; 3.108 burse, in cuantum de cate 100 de lei / luna, pentru cei care au obtinut medii cuprinse intre 9.50 si 9.99 si 505 burse de cate 200 de lei / luna pentru elevii care au obtinut media 10.

De asemenea, vor fi achitate 415 burse de merit de tip “B”, in valoare de: cate 50 de lei / luna – pentru elevi din invatamantul primar; cate 200 de lei / luna – pentru elevi de gimnaziu si cate 300 de lei / luna – pentru liceeni. Vor fi si 462 de burse de merit tip “C”: cate 50 de lei / luna, pentru elevi din invatamantul primar si cate 100 de lei / luna, pentru elevi de gimnaziu si liceeni.

In plus, vor fi platite 346 de burse de studiu, in valoare de 100 de lei / luna fiecare, 2.538 de burse de ajutor social  – pentru elevii care provin din familii modeste, sunt orfani ori au probleme medicale, in valoare de cate 150 de lei / luna si 97 de burse de ajutor social ocazional (acordate, potrivit legii, o singura data pe an), de cate 200 de lei.

In concluzie, avand in vedere ca bursele sunt acordate acum pentru 2 luni (septembrie si octombrie), suma cea mai mica incasata de un elev din Sectorul 4 va fi de 100 de lei, in timp ce suma cea mai mare va fi de 600 de lei, pentru o singura bursa si de aceasta vor beneficia 163 de liceeni care au obtinut locurile I, II sau III la etapele judetene ale olimpiadelor si concursurilor scolare nationale organizate de Ministerul Educatiei.

Incepand de luna viitoare, Primaria Sectorului 4 va achita lunar bursele pentru elevi

“Toti elevii care au rezultate bune trebuie stimulati si incurajati. La fel si elevii care au probleme financiare sau medicale.. De aceea, am incercat, atat cat bugetul ne permite, sa crestem cuantumul burselor de ajutor social. Trebuie mentionat, insa, ca numarul burselor este stabilit de fiecare unitate de invatamant in parte. Este important sa precizam ca este pentru prima data cand bursele se pot cumula, astfel: bursele de performanta, cele de merit si cele de studiu pot fi cumulate cu bursele de ajutor social, in timp ce, bursele de performanta pot fi cumulate cu bursele de studiu. Un elev poate cumula, insa, cel mult doua tipuri de burse. A fost de datoria Comisiilor de acordare a burselor din scoli sa-i informeze pe elevi si pe parinti, inca de la inceputul anului scolar, ca trebuie sa depuna cereri pentru burse”, a explicat directorul general al Directiei de Administrare a Unitatilor de Invatamant Sector 4, Ana Maria Mocanita.

“Primaria Sectorului 4 va continua sa sustina performanta si, mai ales, accesul la educatie al fiecarui copil. Prin achitarea la timp a burselor, incercam sa venim in sprijinul elevilor nostri si al parintilor lor, atat cat legea si bugetul ne permit. De aceea, am decis, ca, incepand de luna viitoare, bursele – indiferent de tipul acestora – sa fie achitate lunar, astfel incat sa nu mai existe intazieri si, cu ajutorul responsabililor din unitatile de invatamant, sper ca nici erori in plata acestora. Ii vom sustine in continuare pe copiii care, prin munca si efortul lor, ne demonstreaza permanent cat de importanta este educatia pentru intreaga comunitate, in particular si pentru societate, in general”, a aratat, la randul sau, Primarul Sectorului 4, Daniel Baluta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

4 × one =