Este vorba despre construirea unei pasarele pietonale pe Calea Vacaresti – la intersectia cu strada Pridvorului, dupa cum anunta primarul. Potrivit sursei citate, amplasamentul propus este la baza rampelor de acces ale pasajului Mihai Bravu, in imediata vecinatate a accesului la statia de metrou Mihai Bravu.
Momentan nu se stie costul lucrarii de pe Calea Vacaresti, dar o alta pasarela, care va fi construita in sectorul 1 (zona Fantana Miorita) va costa nu mai putin de 1,6 milioane de euro. “Primul studiu a fost deja livrat. Este vorba despre Pasarela de la Fantana Miorita, pe Soseaua Bucuresti – Ploiesti, la pasajul de cale ferata. Pasajul este prevazut sa aiba lungimea de 140 m si latime de 3 m, iar inaltimea gabarit sa fie de 6,78 m. Valoarea totala a investitiei rezultata din studiu se ridica la 1,6 milioane euro“, se arata in comunicat.
Potrivit PMB, pasarelele vor determina simplificarea circulatiei pietonale si a biciclistilor. Accesul este prevazut si pentru persoanele cu dizabilitati prin rampe sau lifturi.
Acum nu ramane de vazut cand vor incepe lucrarile. Si, evident, in cat timp vor fi finalizate, pentru ca asta ne omoara cu zile cand vine vorba de santierele din Bucuresti.
Sursa: Agerpres