Astfel, in zilele urmatoare temperatura ar putea ajunge si la 38 de grade Celsius in Bucuresti. De asemenea, disconfortul termic va fi accentuat si din cauza umezelii, indicele de referinta depasind pragul critic de 80 de unitati.
Iata anuntul meteorologilor, cu precizarea ca informatiile se pot schimba pe parcursul intervalul analizat de specialisti:
“PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL 28.07.2020 ORA 11:00 – 30.07.2020 ORA 22:00 ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
În intervalul menționat, valorile de temperatură vor continua să crească caracterizând o vreme călduroasă, caniculară în după-amiezile zilelor de miercuri (29 iulie) și joi (30 iulie), când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade (marți, 28 iulie), miercuri(29 iulie) se vor înregistra valori în jurul a 36 de grade, iar joi(30 iulie) vor fi 37…38 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. În cursul nopților, temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade(caracterizând nopți tropicale).”
O femeie în vârstă de 40 de ani a încercat să se sinucidă în această dimineață la stația de metrou Eroii Revoluției, fiind salvată în ultimul moment de intervenția...
Planșeul Unirii: Începe cel mai complex șantier din centrul Capitalei
NEWS ALERT! Peste 1.400 de arbori periculoși vor fi îndepărtați din Sectorul 4
Primarul Daniel Băluță a prezentat primul design al viitorului complex de 45.000 mp care va include bazin olimpic și facilități pentru peste 1.700 de elevi și promite că noul...
PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București, parte a Primăriei Municipiului București, lansează cea de-a doua sesiune de înscrieri pentru programul „Sport în Școală”, destinat unităților de...
O femeie în vârstă de 40 de ani a încercat să se sinucidă în această dimineață la stația de metrou Eroii Revoluției, fiind salvată în ultimul moment de intervenția...
Iata ce amenzi risca posesorii de animale din Sectorul 4 daca nu respecta legea
Primaria Sectorului 4 si-a facut aplicatie mobila de sesizari
Sectorul 4 va avea cel mai modern complex educațional-sportiv din România
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Sectorul4live.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa inteleagem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.
Fisierele cookie strict necesare trebuie sa fie activate permanent, astfel incat sa putem salva preferintele pentru setarile acestora.
Dezactivarea acestui modul cookie, va impiedica salvarea preferintelor. Aceasta inseamna ca de fiecare data cand vizitați sectorul4live.ro, va trebui sa activati sau sa dezactivati cookie-urile din nou.
Mai multe informatii despre Politica privind fisiere de tip cookie.