Pe 4 martie vor suna sirenele de alarmare. Un nou cutremur ne va găsi bine informați și îngropați sub dărâmături…

• Tweet
• Pin It

Miercurea viitoare, pe 4 martie, adică la fix 49 de ani de la cutremurul care a măcinat Bucureștiul în 1977, vor urla sirenele de alarmare. Un sunet prelung, solemn, care va străpunge aerul rece de început de primăvară și va aminti cetățenilor că trăiesc într-un oraș lovit, din când în când, de cutremure. Timp de câteva secunde, poate chiar un minut, lumea va ridica privirea de la telefon, va trage aer în piept și va gândi, vag, la ceva periculos. Apoi viața va continua.

Și cu asta, autoritățile și-au făcut treaba.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov va organiza cu această ocazie „Săptămâna Protecției Civile”. Un nume impresionant. O sintagmă care sună a responsabilitate, a planificare, a stat care veghează. În realitate, este mai degrabă o săptămână a aparențelor, un ritual anual în care instituțiile își demonstrează existența fără a-și demonstra utilitatea. Exercițiul are un singur efect cert și măsurabil: sirenele sună. Și nici măcar nu sună toate, pentru că multe sunt defecte de zeci de ani. Ce se întâmplă după aceea rămâne, ca de obicei, o problemă pentru altă zi, pentru alt mandat, pentru altă generație.

Fiindcă Bucureștiul are mii și mii de clădiri încadrate în grade de risc seismic. Sunt acolo, le știm cu toții, le vedem zilnic fațadele crăpate, bulina roșie discretă lipită undeva pe zid, ignorată cu o seninătate aproape stoică atât de trecători, cât și de cei care ar trebui să facă ceva în privința lor. Iar autoritățile, locale și guvernamentale deopotrivă, nu au făcut mai nimic, niciodată. Nu ieri, nu alaltăieri, nu în ultimii 35 și-un pic de ani.

Dar vor suna sirenele. Deci suntem în regulă.

Mecanismul e deja familiar. L-am văzut săptămâna trecută, când Ro-Alert a explodat în telefoanele oamenilor la 4 dimineața, în timpul codului de ninsori. Autoritățile s-au asigurat că alarma a fost trimisă, că mesajul a ajuns, că sistemul a funcționat tehnic. Și-au bifat căsuța, și-au spălat mâinile și au mers mai departe. Nimeni nu poate reproșa nimic unui sistem care a alertat. Că alertele au trezit oameni din somn fără un plan real în spate, că clădirile riscante stau neatinse, că majoritatea consolidărilor întârzie de decenii, astea sunt detalii incomode, nu subiecte importante.

Logica e perversă, dar coerentă: dacă trimitem o alertă, dacă sunăm o sirenă, dacă organizăm o săptămână cu un nume oficial, atunci ne-am achitat de obligație. Și dacă, Doamne ferește, vine cataclismul, nimeni nu ne poate reproșa că n-am avertizat. Oamenii au știut. Au auzit sirenele.

• Tweet
• Pin It