Bucurestenii ingheata in case si iarna abia a inceput. Singura veste buna este ca gigacaloria va fi subventionata in continuare

bucurestenii

Nu este prima data cand ne aratam dezamagirea fata de capacitatea autoritatilor de a gestiona problemele comunitatii. De fapt, facem asta de 30 de ani si o vom mai face si in continuare, ca intr-un film de mana a treia, dintr-o tara din lumea a treia. Indiferent de regimul politic, problemele raman aceleasi. Astazi, vorbim despre chinul bucurestenilor in aceasta iarna, un chin abia la inceput, dar care se simte deja prin fiecare ungher inghetat al locuintelor noatre.

Macar, de data asta nu ni s-a promis, asa cum se intampla anii trecuti, ca vom avea caldura in case. Din contra, Nicusor Dan a spus franc: Veti avea o iarna grea (nu, nu si primarul, el are centrala proprie). Constantam insa ca onestitatea debordanta a noului primar nu ne incalzeste cu nimic. Chiar deloc.

Intre timp, sute de blocuri din capitala asteapta mila sfantului sistem de termoficare centralizat, asteapta o minune, o vindecare miraculoasa a conductei sparte, apa calda si caldura, macar doua ore pe zi, ca pe vremea lui Ceausescu. Tot intre timp, autoritatile ne anunta la fel de direct ca nu prea au ce sa faca acum, ca greaua mostenire etc. etc. dar ca avel un call center la care putem suna ca sa reclamam cat de mult vrem noi problemele cu apa calda si caldura. Pacat ca la callcenter-ul ala raspunde un robot care nu face altceva decat sa te informeze ca in zona X sau zona Y exista niscaiva probleme si sa iti multumeasca pentru “intelegere”.

In timp ce tu stai de vorba la telefon cu robotul Termoenergetica, Nicusor Dan vorbeste cu Citu, ministrul de Finante. Se ocupa de datoriile RADET-ului catre ELCEN, si zice ca o sa le compenseze, ca sa nu se mai ajunga in situatie in care cele doua entitati, nascute din aceeasi mama politica, sa nu se mai calce pe bombeu. Nici asta nu ne va incalzi cu nimic. Singura treaba care e importanta pentru noi, astia de facem frigul prin case, e ca subventia o sa continue sa fie platita in Bucuresti. Vestea vine de la Nicusor Dan, care recunoaste ca “nu poti sa pui oamenii sa plateasca niste pierderi pe care tu, ca furnizor, le produci”. Sa fie primit, domn primar!

Da noi caldura si apa calda, macar ca pe vremea lui Ceausescu, cate doua ore pe zi, o sa avem in iarna asta? Intrebam pentru ca desi ati spus de la bun inceput ca va fi o iarna grea, ati mai spus si ca avariile vor fi rezolvate mult mai rapid pentru ca ati pregatit dumneavoastra o forta de interventie rapida, cu niste contracte cu niste firme private care sa ajute lucratorii de la Termoenergetica sa repare tevile alea de fac poc… Or, in mult prea multe zone din Bucuresti, se fac deja vreo 3 saptamani, daca nu mai mult, de cand oamenii stau fara apa calda si caldura…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

six − 6 =