Peste tot pe unde ne uitam pe pagina de socializare a lui Daniel Baluta vedem ca sustine ca reabilitarea termica merge inainte. Este afirmatia sa, contrazisa de multi dintre locuitorii din Sector. Stoparea lucrarilor la unele blocuri unde au fost montate schele sau amanarea demararii lucrarilor la alte imobile este pusa, tot de primar, pe seama cererilor venite din partea cetatenilor care nu vor sa se pomeneasca, in plina vara, fara aparatele de aer conditionat. Multi oameni il contrazic, insa.
Aceasta este o problema complicata, despre care am tot scris pe Sectorul4Live si care inca nu si-a gasit rezolvarea decat partial, cu carpeli pe care Primaria Generala si cea a Sectorului 4 au fost nevoite sa le faca, in lipsa unui contract oficial. De dezinsectie se ocupa in prezent Centrul pentru Protectia Plantelor (din subordinea Primariei Generale), iar de deratizare se va ocupa ADPP-ul de sector, insa doar atunci cand va reusi sa finalizeze “procedurile de achizitie pentru astfel de servicii”. Cand se va intampla minunea, habar nu avem.
Multe zone au fost salubrizate, insa majoritatea se afla pe arterele principale ale Sectorului. Printre blocuri gasim inca maldare de gunoi. Nu este doar vina REBU, ci si a locuitorilor din zonele respective. Iar asta trebuie sa recunoasca oricine nu este ipocrit. Mizeria este facuta de oameni, iar cei care se ocupa cu salubrizarea se gasesc, de multe ori, in situatia de a fi depasiti de problema.
Pasajul de la Sudului, vesnicul nostru cosmar, parca – aici se lucreaza romaneste in continuare, in special din cauza litigiilor dintre firmele de constructii care se ocupa de proiect si Primaria Generala, cea care are in responsabilitate santierul. Cu alte cuvinte, vorbim despre o perioada de aproximativ doua luni in care muncitorii de la Sudului mai mult au pazit praful de la pasaj decat au muncit. Singura veste buna este ca de la 1 septembrie primaria de sector a anuntat ca va deschide ruta ocolitoare pe strada Cararuia. Sa vedem, deci, cat de mult va reusi sa descongestioneze aceasta solutie traficul din zona, pentru ca altfel mai avem un pic si innebunim toti cei care trecem pe acolo sau care locuim in zona!
In campania electorala, actualul primar promitea ca va reloca zona de gratare din Parcul Lumea Copiilor. Nu s-a intamplat inca si nici nu stim daca promisiunea mai este sau nu valabila. Cert este ca, in timp ce multi vizitatori ai parcului vor ca zona de picnic sa fie mutata, altii se opun cu vehementa.
Reorganizarea Politiei Locale pare sa fi fost primul pas facut de Daniel Baluta din noua sa pozitie de Primar. A decis suplimentarea efectivelor de politisti care patruleaza pe strazile sectorului si le-a atras atentia sa-si schimbe comportamentul fata de locuitori. Cum? Sa fie mai civilizati in raporturile cu acestia si mai putin indulgenti cu cei care nu respecta legea. Rezultatele? Pe de-o parte, doi politisti locali au fost agresati de indivizi certati cu legea. Pe de alta, s-a inregistrat o scadere a actelor de vandalism si deranjare a ordinii publice, cel putin in parcurile din Sectorul 4.
Noul primar a dispus de cateva saptamani demararea unei campanii de verificare in pietele din Sectorul 4. Rezultatele sunt vizibile daca ne uitam la amenzile aplicate de echipele de control comerciantilor care nu respectau normele de igiena sau nu aveau avize de functionare in regula.
Daniel Baluta a tras pe dreapta activitatea din Oraselul Copiilor in urma unor controale demarate la initiativa sa si la care au participat atat directii din Primaria Sectorului 4, cat si institutii cu atributii in protectia consumatorului. Se intampla in urma cu aproximativ o luna de zile si nici pana acum firmele care au echipamente de joaca in Orasel nu si-au reluat activitatea, pentru ca nu au reusit sa intre in legalitate. Se pare insa ca, in curand, copiii se vor putea bucura din nou de distractia din Parcul Oraselul Copiilor. Speram noi ca in curand nu inseamna la toamna…
Cea mai recenta decizie a lui Baluta se refera la dezafectarea chioscurilor insalubre aflate pe spatiul public din Sectorul 4. “Dat fiind faptul ca acestea s-au transformat in reale focare de infectie, este inacceptabil sa mai permitem prezenta lor pe strada”, scria primarul pe blogul sau, la sfarsitul saptamanii trecute. ADP-ul de sector a dezafectat pana acum 15 astfel de chioscuri. Iar actiunea va continua.
Problema rablelor parasite pe spatiul public in Sectorul 4 este una veche. Se pare insa ca noul primar chiar vrea sa rezolve situatia din moment ce, in urma cu aproximativ o luna de zile a initiat o campanie de ridicare a vehiculelor abandonate. In zece zile de la inceperea actiunii au fost ridicate 56 de masini. Nu este mult, dar este enorm in comparatie cu cele 40 rable ridicate pe tot parcursul anului 2015. Din pacate, din cate stim noi, Politia Locala, cea care se ocupa de actiune, are la dispozitie o singura masina speciala pentru astfel de operatiuni, asa ca actiunea va continua mult timp de acum inainte, mai ales ca pe raza Sectorului 4 sunt mii de astfel de rable parasite.
Cam aici se opreste mica noastra radiografie a activitatii noii administratii a Sectorului 4 in doua luni de la preluarea atributiilor. Nici noi nu stim ce sa spunem. Este ok pentru cei care l-au votat? Probabil ca nu. Revenim peste o luna cu un articol similar, in special ca abia atunci vom putea vedea mai clar daca promisiunile legate de rezolvarea problemelor principale ale Sectorului 4 (ruta alternativa la pasajul Sudului, reabilitarea termica, deratizarea si dezinsectia etc.) vor fi respectate.
Branzan Petre
August 23, 2016 at 4:00 am
Tintarii ne chinuie in continuare dar primaria nu a facut nimic si totusi se bate cu pumnul in piept cu realizarile neralizate. Cosurile de gunoi de pe strada Hategului nu se golesc. Strada Soimus a ramas semiasfaltata iar canalele sunt la 5-6cm peste nivelul asfaltului de mai bine de 40 de zile