Ce spune Primaria Sectorului 4 ca face cu bugetul de investitii si la cat se ridica acesta

Primaria Sectorului 4

Primaria Sectorului 4 are in 2018 un buget local de aproximativ 110 milioane de euro. Jumatate din aceasta suma este alocata proiectelor de investitii, iar administratia locala afirma ca a obtinut deja aprobare pentru finantari suplimentare in valoare de 37 de milioane de euro, prin Programul Operational Regional 2014-2020, si asteapta aprobare pentru alte 27 de milioane de euro. Banii europeni vor fi accesati pentru doua domenii de activitate principale: reabilitare termica si educatie, potrivit unui comunicat de presa dat publicitatii de Primaria Sectorului 4.

Peste 25.000 de oameni care locuiesc in cele aproximativ 8.000 de apartamente aflate in cele 91 de blocuri din Sectorul 4 incluse in programul de finantare pentru Creșterea Performanței Energetice POR/174/3/1, vor beneficia, incepand din acest an, de locuințe izolate termic. “Primele 28 de milioane de euro alocate anveloparii blocurilor au fost deja aprobate, iar alte 21 de milioane de euro asteapta avizul de finantare”, a declarat Anna Maria Vasile, Administrator Public la Primaria Sectorului 4.

CITESTE SI: Curtea de Apel Bucuresti: Taxa de salubrizare in sectorul 4 revine la 5 lei

Investitiile stabilite pe lista de prioritati a administratiei locale mai vizeaza, in acest an, pe langa reabilitare termica, si educatia.

“Toate unitatile de invatamant din Sectorul 4 vor beneficia de lucrari de modernizare. Este vorba despre 20 de gradinite si 20 de scoli finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala care vor fi modernizate si pentru care se va obtine autorizatia de securitate la incendiu, precum si despre 15 sali de sport, care vor fi modernizate”, declara si Primarul Sectorului 4, Daniel Baluta.

Conform sursei citate, proiectele de finantare europeana pentru scoli si gradinite totalizeaza peste 11 milioane de euro, o mare parte din ele – 9 milioane de euro pentru imbunatatirea infrastructurii educationale a Scolii Gimnaziale nr 190 si a Colegiului Tehnic Miron Nicolescu – fiind deja aprobate. Documentatia pentru alte 2,3 milioane de euro, care vizeaza construirea unei gradinite in incinta Scolii Gimnaziale nr.190 si modernizarea si reabilitarea Gradinitei Scufita Rosie, asteapta aprobare.

Sursa: PS4

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

fourteen − five =