Ce ne mai pregateste PMB pentru 2018: regim obligatoriu de plata a parcarilor si promisiuni de reabilitari termice

reabilitare

Primaria Capitalei are o tona planuri pentru reducerea poluarii din Bucuresti si se pare ca aceste planuri incep sa fie implementate chiar din acest an. Asa scrie negru pe alb intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul primariei. Printre proiecte se numara si “extinderea regimului obligatoriu de plata a parcarilor la nivelul intregului teritoriu al municipiului Bucuresti”, dar si aplicarea de sanctiuni completementare pentru stationarea neregulamentara. Cel mai “simpatic” punct din lista de masuri care vizeaza scaderea poluarii din Capitala este, insa, cel referitor la continuarea programului de reabilitare termica a cladirilor in toate sectoarele din oras. Evident, noi am extres din comunicat ceea ce ni s-a parut cel mai important, dar mai jos aveti lista completa a masurilor prin care municipalitatea vrea sa reduca poluarea din Bucuresti.

Primaria Capitalei promite ca “incepand din anul 2018 se va realiza o scadere a poluarii prin finalizarea unor proiecte majore ce pot influenta semnificativ calitatea aerului in regiunea Bucuresti – Ilfov:

  1. Implementarea sistemului de management al traficului in București (BTMS) – pana in anul 2020, se va realiza interoperabilitatea cu sistemul public de transport pentru toate cele 435 de intersectii din capitala;
  2. Modernizarea parcului auto RATB prin achizitionarea a 400 de autobuze noi Euro 6.
  3. Achizitionarea de echipamente electrice, la standarde europene, moderne si nepoluante pentru dotarea transportului public de calatori – 100 tramvaie noi, 100 troleibuze noi, modernizarea a 100 de tramvaie in functiune, si introducerea a 100 de autobuze electrice din care 42 autobuze  vor fi folosite in zona centrala a Capitalei. Prin aceste masuri numarul de calatori va creste cu aproximativ 30%.
  4. Finalizarea masurilor de imbunatatire a transportului public cu metroulprin implementarea unui nou sistem de taxare compatibil cu sistemul RATB (finalizat in anul 2017 in procent de 95%) si prin modernizarea cailor de rulare si a sistemului de ventilație (termen de finalizare 2020), construirea de noi accese (acces nou statia Tineretului în 2018), achizitia de trenuri noi (2017-2020);

CITESTE SI: Cand vor fi gata cele doua noi guri de metrou de la statia Tineretului si unde vor fi amplasate

  1. Finalizarea In 2018 a liniei de metrou Magistrala 5 Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomitei – 7 km, 10 statii, 1 depou –urmeaza a restructura in totalitate transportul untr-unul din cele mai mari cartiere din capitala. Se estimeaza o reducere a traficului cu masini particulare de cel putin 20%;
  2. Realizarea statiei intermodala, depou si park& ride – Straulesti– pentru  M4 și M6, la noua statie de metrou Straulesti de pe Magistrala 4; se considera ca o astfel de statie poate reduce cu 50 % traficul pe ruta de acces respectiva;
  3. Realizarea de piste de bicicleta(30 km) pe principalele bulevarde ale capitalei; Introducerea unui sistem de transport public cu biciclete (crearea de statii de inchiriere, parcari si achizitionarea de biciclete pentru utilizare de catre public care se materializeaza in anul 2018 – prin acordarea a 30.000 de vouchere pentru locuitorii capitalei);
  4. Asigurarea prioritatii pentru transportul public de calatori prin realizarea a 8,4 km de banda unica;
  5.  Extinderea regimului obligatoriu de plata a  parcarilor la nivelul intregului teritoriu al municipiului Bucuresti coroborat cu aplicarea unor sanctiuni complementare pentru stationarea neregulamentara (similar zonei centrale);
  6. Aplicarea masurilor de modernizare a sistemului de termoficare si cogenerare – se vor moderniza 11 centrale termice de cvartal, prin dotarea cu cazane cu arzatoare cu emisii reduse de NOx, pentru care s-a considerat o eficienta de reducere a emisiilor proprii de NOx de 40%.
  7. Continuarea programului de reabilitare termica a cladirilor la nivelul sectoarelor 1-6;
  8. Extinderea suprafetelor de spatii verzi din capitala – prin renaturarea unor terenuri supuse eroziunii;
  9. Demararea proiectului Centura Verde a Municipiului Bucuresti, realizarea unui inel verde prin reimpadurire pe anumite portiuni a terenurilor din jurul capitalei;
  10. Implementarea proiectului integrat de gestionare a traficului in zona centralaa Municipiului Bucuresti,  prin instituirea regimului parcarilor si stabilirea unui necesar de locuri de parcare permise intr-un perimetru delimitat in interiorul zonei centrale, restrictionarea accesului auto in perimetrul amintit, introducerea unui sistem de transport public (linia verde) care sa lege zonele de  interes administrativ-institutionale din centrul capitalei, utilizarea sistemului de semaforizare inteligenta in vederea restrictionarii si redistribuirii accesului in/din perimetrul delimitat in interiorul zonei centrale;

Tot in comunicatul de presa al PMB se spune ca “O atentie deosebita se va  acorda actiunilor ce privesc salubrizarea urbana pentru activitatile de constructii si actiunilor de constientizare a populatiei pentru respectarea cadrului legislativ legat de eliminarea deseurilor stradale provenite din dejectii animale, interzicerea arderii deseurilor vegetale si a celor menajere in curtile proprii/terenuri private, precum si obligarea proprietarilor de imobile si terenuri de a mentine curatenia in fata proprietatilor lor.”

Sursa: PMB

1 Comment

  1. Andrei

    February 1, 2018 at 1:55 pm

    1. Revolutia in trafic era parca in primele 6 luni.
    2. Parca trebuiau cumparate anul trecut.
    5. Metroul tine de Ministerul Transporturilor. Termenul e deja depasit de ani de zile sa nu mia zica ca e un succes.
    11. Reabilitarea e la sectoare.
    13. Centura verde? Sunt terenuri private nu poti planta padure dupa capul tau.

    Restul punctelor sunt mai putin fanteziste.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

7 − 4 =