Opinie: Da’ chiar așa, ce nevoie avem noi de aeroport în sudul Capitalei?

aeroport

De ce se face dom’le aeroport în sudul Bucureștiului, de ce nu se bagă banii în alte proiecte? Ce, au terminat anveloparea blocurilor din Sectorul 4? Da’ chiar așa, ce nevoie avem noi de aeroport în sudul Capitalei și de ce să plătească locuitorii din Sectorul 4 pentru investițiile pe care ar trebui să le facă statul, prin Ministerul Transporturilor, sau oricine altcineva? Sunt întrebările care au apărut imediat după anunțul făcut de primăria sectorului 4 privind demararea procedurilor pentru construirea, împreună cu CJ Giurgiu, a unui aeroport internațional în sudul orașului. Nu este pentru prima dată când Sectorul 4 se ocupă de proiecte de anvergură care nu țin neapărat de sector. Reabilitarea pasajului Unirii și lucrările care vor demara de la anul la plafonul Unirii sunt un exemplu. Întrebarea De ce își “bagă nasul” Sectorul 4 în treburi pe care ar trebui să le facă alții are și un răspuns simplu: pentru că se pare că Sectorul 4 poate, în timp ce alții nu pot. Sau nu vor. Și nu putem să nu remarcăm oportunismul politic și declarațiile făcute imediat după anunțul legat de construirea aeroportului. Ciudat însă că nimeni nu a avut nimic de obiectat atunci când același sector 4 și-a asumat lucrările de la Unirii, implicit cheltuirea unor bani pe care Capitala nu îi avea. Atunci, politicienii care vorbesc azi s-au făcut că nu știu și nu văd pentru că nu dădea deloc bine.

Iar în timp ce un proiect precum construirea unui aeroport e o treabă mai mult decât serioasă, un efort gigantesc din partea celor care se înhamă la așa ceva, inclusiv din punct de vedere financiar, deci clar un proiect care nu va aduce bani la buget imediat, dar va contribui semnificativ la dezvoltarea infrastructurii de transport a orașului pe termen lung, unii nu pot vedea dincolo de anul electoral 2024 și se împiedică de borduri și bolarzi… Acum, mulți care citesc textul ăsta o să spună că ținem partea primăriei de sector. Și e corect, cel puțin în chestiunea noului aeroport, da, susținem ideea, pentru că ni se pare logic ca în momentul în care există argumente să nu închidem ochii sau să ne împiedicăm și noi de borduri… Bucureștiul are nevoie de un aeroport nou, mai ales că va fi un aeroport care va dispune și de terminale pentru transportul de marfă și va deservi nu doar Sectorul 4 și Capitala, ci și comuna Berceni, Popești-Leordeni și Jilava. Cel mai important însă în toată discuția privind oportunitatea implicării în acest proiecte a sectorului 4 este legată de banii necesari investiției, “care va fi o investiție publică, a statului român, și va rămâne în proprietatea statului român”, după cum afirmă primarul Daniel Băluță într-o declarație publică, făcută cu ocazia anunțării proiectului.

Dincolo de zgomotul mediatic și de declarațiile politice care au transformat deja proiectul ăsta într-unul “controversat” lucrurile se mișcă. Atât CJ Giurgiu cât și Consiliul Local Sector 4 au adoptat proiecte de hotărâre care dau undă verde asocierii dintre cele două entități pentru construirea aeroportului. Urmează realizarea studiilor de specialitate și toate celelalte proceduri birocratice obligatorii și, evident, stabilirea locației exacte a șantierului. Când ar putea începe lucrările. Se pare că nimeni nu știe momentan și nimeni nu se aruncă la vreo estimare măcar.

Și ce câștigă sectorul 4 din acest mare “deranj”? Momentan, nimic, nu pe termen scurt, asta e clar. Însă pe termen lung pentru cine vrea să vadă un pic în perspectivă nu există niciun dubiu că vor fi avantaje. În primul rând, orice companie serioasă se uită atunci când vrea să investească undeva la infrastructură, iar un aeroport care să faciliteze buna circulație a mărfurilor este, cel puțin în secolul ăsta, argumentul suprem. Orice companie care investește într-o filială nouă plătește taxe și impozite, bani care vor veni inclusiv la bugetul local. Și, nu în ultimul rând, orice companie care vine, face angajări, iar asta înseamnă noi locuri de muncă. Așa cum spuneam, proiectul ăsta nu se va face pocnind din degete, iar potențialele beneficii vor fi sesizate pe termen lung, la ani buni de la implementare.

Există, desigur, și alternativa: nimeni nu face nimic și toată lumea comentează pe Facebook “cât de urâți sunt bolarzii ăia” din sectorul 4…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

2 × five =