Mâine avem Cod Portocaliu de canicula în București cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Joi, vremea se mai domolește

cod portocaliu

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu de caniculă pentru București și alte 17 județe din sudul și vestul țării.

Judeţele vizate de avertizarea meteorologilor sunt Arad, Bihor, Satu Mare, Timiş, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu. Parțial, Codul Portocaliu este valabil și în Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

În București, în intervalul 26.07.2022 ora 10:00 – 28.07.2022 ora 09:00, Valul de căldură se va intensifica și vremea va fi din nou caniculară, cu disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Marți (26 iulie), temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar miercuri (27 iulie) se vor atinge 39…40 de grade; minimele termice vor fi de 18…21 de grade.

În seara zilei de miercuri (27 iulie) și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) va crește probabilitatea de apariție a fenomenelor specifice instabilității atmosferice (intensificări ale vântului, posibil vijelii, averse și descărcări electrice). 28.07.2022 ORA 09:00 – 29.07.2022 ORA 21:00 Valul de căldură va persista. Valorile termice vor fi mai scăzute față de zilele precedente astfel că vor fi maxime de 34…36 de grade și minime în jur de 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) când vor fi intensificări ale vântului și condiții pentru descărcări electrice şi averse, se arată în informarea ANM.

Vă reamintim că în sectorul 4 sunt deschise trei puncte de prim ajutor, în apropierea stației de metrou Apărătorii Patriei, a pieței Străduinței și în Parcul Lumea Copiilor. Cele trei puncte funcționează zilnic, în intervalul orar 07:00 – 19:00.

puncte de prim ajutor

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published.

5 × four =