Patinoarul Berceni Arena va fi construit la intersecția de la Apărătorii Patriei

patinoar

Patinoarul Berceni Arena va fi construit la intersecția de la Apărătorii Patriei. Anunțul vine chiar de la primarul Sectorului 4, Daniel Băluță care a postat informația pe Facebook.

Mai exact, Patinoarul Berceni Arena va fi construit la intersecția dintre Șoseaua Berceni cu strada Turnu Măgurele:

”Patinoarul Berceni Arena va fi construit la intersecția de la Apărătorii Patriei! Pentru că mulți dintre dumneavoastră mi-ați cerut să vă spun unde se află locația exactă, iată o imagine concludentă. Vizavi de Universitatea Spiru Haret, la intersecția dintre Șoseaua Berceni cu strada Turnu Măgurele, comunitatea Sectorului 4 construiește primul patinoar ridicat în Capitală după 70 de ani.”, a scris primarul pe Facebook.

Prima informație legată de patinoarul care urmează să fie construit în sectorul 4 este de prin aprilie anul acesta, când tot edilul de la 4 anunța, pe Facebook, că administrația locală va demara deja lucrările la noua construcție, prima de acest gen din București din ultimii 68 de ani.

În urma cu două luni Daniel Băluță publica, tot pe rețeaua de socializare, un ”update” la știrea inițială, anunțând în același timp și demararea concretă a lucrărilor pe terenul unei baze care a aparținut Totul Verde. SA. Tot la începutul lui septembrie aflam și că patinoarul va dispune de tribune, vestiare, cabinete medicale, spații administrative, locuri de parcare și spații de relaxare amenajate în așa fel încât părinții, care își înscriu copiii la activități sportive, să îi poată urmări la antrenamente.

Sperăm ca în curând să aflăm și alte detalii, precum o estimare a duratei lucrărilor dar și cât vor costa acestea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

4 × four =