PMB a obținut 50 de milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public pe 34 de artere importante

iluminat public

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, pe Facebook, că Administrația Bucureștiului a obținut încă 50 de milioane de lei, finanțare nerambursabilă, pentru modernizarea iluminatului public pe 34 de artere importante, pe lângă suma inițială de 25 de milioane de lei dedicată altor 15 artere, contractată în luna martie.

Potrivit edilului, cu această sumă va fi eficientizat iluminatul public pe următoarele străzi: Bd. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caranfil, Str. Av. Alexandru Șerbănescu, Bd. Aerogării, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Gheorghe Ionescu Sisești, Șos. Pantelimon, Str. Liviu Rebreanu, Bd. Nicolae Grigorescu, Bd. Aviatorilor, Calea Giulești, Bd. Constructorilor, Calea Crângași, Str. Valea Cascadelor, Str. Preciziei, Str. Antiaeriană, Șos. Alexandriei, Calea Rahovei, Calea Floreasca, Șos. Pipera, Bd. Expoziției, Calea Plevnei, Bd. Lacul Tei, Bd. 1 Decembrie 1918, Șos. Chitilei, Șos. București-Târgoviște, Str. Buzești, Str. Berzei, Șos. Grozăvești, Bd. Geniului, Pasaj Basarab, Bd. Dinicu Golescu.

În total, PMB a atras 75 de milioane de lei pentru a eficientiza energetic sistemul de iluminat public pe 49 de artere intens circulate.

„Costurile investiției vor fi achitate integral de Administrația Fondului pentru Mediu, ca urmare a faptului că Primăria Municipiului București a depus cererea de finanțare la sfârșitul anului trecut.”, a precizat Nicușor Dan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seventeen + 8 =