Primăria anunță redeschiderea unor puncte de prim ajutor pe perioada caniculei

puncte de prim ajutor

Primăria Sectorului 4 anunță că, în urma avertizărilor meteorologilor privind temperaturrile caniculare din următoarele zile, a decis redeschiderea unor puncte de prim ajutor.

Astfel, au fost deschise trei puncte de prim ajutor, pentru a veni în sprijinul celor care ar putea întâmpina dificultăți din cauza expunerii la temperaturile ridicate.

”Amenajate în unele dintre cele mai circulate zone din sector, în apropierea stației de metrou Apărătorii Patriei, a pieței Străduinței și în Parcul Lumea Copiilor, cele trei puncte vor funcționa zilnic, în intervalul orar 07:00 – 19:00. 

În aceste spații, dotate cu aparate de aer condiționat și cu toate echipamentele necesare, persoanele nevoite să se deplaseze în intervalul critic cuprins între orele 11:00 – 18:00, când temperaturile vor fi extrem de ridicate pot primi ajutor, în cazul în care resimt o stare generală de rău. Mai exact, oamenii se pot adăposti, vor primi apă și asistență medicală  din partea personalului specializat și, totodată, li se va asigura transferul de îndată la cea mai apropiată unitate spitalicească, în cazul în care situația va impune acest lucru.”, se arată în comunicatul de presă.

Primăria mai precizează că, persoanele în vârstă, care nu se pot deplasa și care au nevoie de asistență medicală, pot cer sprijinul angajaților Ambulanței Sociale din Sectorul 4. ”Mai exact, printr-un apel la numărul de telefon 0730.590.884, acestea pot chema acasă, un echipaj, format din medic și asistent, care să le ofere sprijin în urmarea tratamentelor sau să le asigure transportul la spital, în caz de necesitate. De asemenea, orice problemă întâmpinată în aceste zile, din cauza caniculei, poate fi semnalată la numărul de Call Center 021.9441.”

În același timp, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, face un apel la respectarea recomandărilor specialiștilor:

“În calitate de medic, în primul rând, fac un apel către toți locuitorii Sectorului 4, ca în aceste zile, să aibă grijă atât de sănătatea lor, cât și de cea a persoanelor în vârstă sau a celor care prezintă afecțiuni cronice și a căror stare generală ar putea fi serios agravată de temperaturile foarte ridicate. Este foarte important ca în astfel de perioade, să respectăm indicațiile specialiștilor, care recomandă evitarea expunerii la soare între orele 11:00 – 18:00 precum și asigurarea unei hidratări corespunzătoare.”

Vă reamintim că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă pentru București, valabil în weekendul 22-24 iulie. În intervalul menționat temperaturile vor fi extrem de ridicate în Capitală, cu maxime de până la 37 de grade Celsius.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

five × five =