REVISTA PRESEI 8 FEBRUARIE: proiecte importante de infrastructură în București; A fost deschis al zecelea şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare; Sondaj pe tema serviciului militar obligatoriu; Coaliția stabilește calendarul comasării alegerilor

Enel

REVISTA PRESEI 8 FEBRUARIE: 3 noi proiecte importante de infrastructură în București; A fost deschis al zecelea şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare; A fost cea mai călduroasă lună ianuarie din istorie; Sondaj Avangarde la comanda Digi24 pe tema serviciului militar obligatoriu; Coaliția PSD-PNL stabilește calendarul comasării alegerilor

B365: Vești despre 3 noi proiecte de infrastructură importante pentru București-Ilfov. Scrioșteanu: Au fost transmise documentațiile de atribuire a licitațiilor / Către Agenția Națională pentru Achiziții Publice au fost transmise documentele necesare pentru atribuirea licitațiilor pentru încă 3 noi proiecte de infrastructură importante pentru regiunea București-Ilfov, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor. Mai exact, sunt vizate drumurile DN 4 Șoseaua Olteniței, Pasajul DNCB – Domnești și DN2 Afumați.

ADEVĂRUL: Nicuşor Dan: „A fost deschis al zecelea şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare, cu fonduri UE”/ Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că a fost deschis al zecelea şantier pentru modernizarea sistemului de termoficare, finanţat cu fonduri europene. Şantierul se află în zona bretelelor de legătură ale Podului Grant, a scris edilul general, pe pagina sa de Facebook.

TVR INFO: A fost cea mai călduroasă lună ianuarie din istorie / În 2024, am asistat la debutul unui an deosebit de călduros la nivel global. Prima lună a anului a fost declarată cea mai călduroasă ianuarie înregistrată vreodată, conform anunțului făcut de monitorul climatic al Uniunii Europene săptămâna trecută.

NEWSWEEK: Percheziții DNA la companii din energie. Se fac cercetări cu privire la fapte de corupție / Procurorii DNA fac percheziții la sediile mai multor companii din energie. Este vorba despre o anchetă privind infracțiuni de trafic de influență în privința unor contracte cu statul. Sunt 14 mandate de percheziție. Ar fi vorba despre diverse persoane care ar fi rezolvat, contra unor comisione, achitarea unor contracte de către companiile energetice.

DIGI24: Sondaj Avangarde la comanda Digi24. 7 din 10 români au încredere că România va fi ajutată de NATO în scenariul unui atac în regiune / Sondajul realizat de Avangarde la comanda Digi24 i-a întrebat pe români dacă ar fi personal de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu. 58% din populația generală nu e de acord cu această variantă, în timp ce 35% dintre români ar fi de acord cu această eventuală reintroducere în lege chiar dacă oficialii au spus că nu se pune problema de așa ceva.

PRO TV: Coaliția PSD-PNL stabilește calendarul comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale / Ultimele scenarii discutate neoficial în coaliţie se referă la o dublă comasare a alegerilor din 2024: alegerile locale europarlamentare, pe 9 iunie, precum şi o comasare a alegerilor parlamentare cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în luna decembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

nine − nine =