Scoala din Sectorul 4, evacuata dupa ce elevii au acuzat discomfort respirator!

scoala

UPDATE 4: Purtatorul de cuvânt al Spitalului “Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, a declarat pentru AGERPRES ca cei sapte elevi care au ajuns la unitatea medicala marti sunt in stare generala buna. Alti doi copii se afla la spitalul Marie Curie.

UPDATE 3: Informare de presa Primaria Sectorului 4 – vedeti la sfarsitul articolului ce spun cei de la primarie pe subiectul evacuarii scolii nr. 133

UPDATE 2: “Urmare a situatiei inregistrate la Scoala 133, mentionam ca DSP (Directia de Sanatate Publica – n.r.) Bucuresti a trimis la fata locului o echipa de inspector sanitari pentru a demara o verificare”, potrivit unui anunt al Ministerului Sanatatii, citat de Mediafax.

Update 1: Potrivit Agerpres, sase copii de la scoala 133 au fost transportati la spitalele Grigore Alexandrescu si Marie Curie. In total, 15 copii se afla in evaluare medicala la ora 16.15, ora redactarii acestui material.

Scoala Generala nr. 133 din sectorul 4 (STR ALEEA STANJENEILOR NR.3) a fost evacuata, astazi, dupa ce mai multi elevi de clasa a VIII-a au acuzat un disconfort respirator.

Potrivit unei informati a Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti  in scoala respectiva au avut loc recent procedure de igienizare.

“Masura de a nu permite accesul elevilor sau personalului in unitatea de invatamant, timp de 24 de ore, de la dezinfectare nu a fost prevazuta in procesul verbal realizat dupa efectuarea dezinfectarii. Prin urmare, scoala a permis accesul elevilor si personalului. Astazi, dupa ce acei elevi au acuzat disconfortul respirator, scoala a anuntat si Salvarea si pompierii”, afirma sursa citata de Agerpres.

”La caz au fost directionate ambulante SMURD si echipaj CBRN pentru a identifica sursa. Se procedeaza la evacuarea tuturor elevilor. O fata de 14 ani a fost transportata la Spitalul Marie Curie.

In incinta scolii actioneaza 2 ambulante SMURD si una de la SABIF. S-a solicitat suplimentare dispozitivului”, informeaza ISUBIF.

UPDATE 3: Informare de presa – Primaria Sectorului 4:

”Astăzi, 21 ianuarie 2020, în jurul orelor 14.00, la Școala Gimnazială nr. 133 din sectorul 4 a fost semnalată o posibilă intoxicație a mai multor copii.

Un număr de 23 de elevi au acuzat o stare de rău, usturimi ale mucoasei nazale și usturimi ale ochilor și gâtului, drept pentru la fața locului au ajuns un număr de 9 ambulanțe și mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Autoritatea Locală și ofițeri ai ISU au asigurat evacuarea în regim de urgență a tuturor copiilor din școală și au luat măsuri ca elevii să ajungă în siguranță acasă, la familiile lor.

Momentan, nu sunt precizate cauzele stării de rău pe care au acuzat-o elevii, acestea fiind investigate de specialișții Inspectoratului pentru Situații de Urgență și cei ai Primăriei Sectorului 4.”

Sursa1

Sursa 2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fifteen + seventeen =