Cum va arata noua statie de metrou de pe magistrala Berceni – Pipera

Berceni

Despre noua statie supraterana care urmeaza sa fie construita in sectorul 4, pe Soseaua Berceni in apropierea Soselei de Centura, am scris deja de mai multe ori pe Sectorul 4 Live, dar pana acum nu aveam nicio idee cum va arata aceasta.

Primarul Sectorului 4, Daniel Baluta, si Directorul General al Metrorex, Dumitru Sodolescu, au prezentat, intr-o conferinta de presa comuna, cateva simulari grafice ale viitoarei statii de metrou de pe Magistrala Berceni – Pipera si au anuntat semnarea protocolului de intentie al proiectului.

“Metrorex si Primaria Sectorului 4 au incheiat un protocol de intentie pentru extinderea Magistralei 2 de metrou in zona Berceni cu o statie, la nivel suprateran. Statia de metrou, cu infrastructura aferenta si infrastructura adiacenta (elemente de siguranta, automatizari, etc.), va fi situata pe Soseaua Berceni, in apropierea Soselei de Centura, intr-un amplasament favorabil pentru activitatea de transport a calatorilor.”, potrivit unui comunicat de presa al Metrorex.

Investitia va fi suportata de primaria de sector, dar nu se stiu costurile exacte momentan

Primaria Sectorului 4 va asigura finantarea, proiectarea si constructia noii statii de metrou, impreuna cu toata infrastructura necesara acesteia. Din pacate, valoarea investitiei nu a fost comunicata de catre autoritati, singura precizare in acest sens venind din partea primarului Baluta care declara ca “investitia nu este foarte mare, nu este o avere”.

CITESTE SI: Cand va fi gata noua statie supraterana de metrou din apropierea Soselei de Centura

“Studiul de fezabilitate al proiectului, care va stabili solutia tehnica pentru realizarea constructiei, costurile reale ale investitiei si fazele acesteia, are termen de finalizare data de 31 decembrie 2018 si urmeaza sa obtina toate aprobarile necesare pana la finalul lunii ianuarie 2019.”, potrivit Primariei Sectorului 4.

Tot dintr-un comunciat de presa al primariei de sector aflam ca:

“Viitoarea statie se va afla la 1.150 m de capatul actual al liniei, Berceni, pe partea stanga a Soselei Berceni, pe sensul de mers spre linia de centura a Capitalei, iar in viitor va fi urmata de inca o statie, la 1.350 de metri, in imediata apropiere a liniei de centura. In zona ambelor statii vor fi amenajate parcari de tip park&ride, pentru cei care vor dori sa-si lase masinile la intrarea in oras si sa isi contiue drumul cu metroul.”

Lucrarile vor putea incepe in prima parte a anului viitor si vor fi incheiate pana la mijlocul anului 2021.

Sursa: Metrorex / Primaria Sectorului 4

Leave a Reply

Your email address will not be published.

14 − 9 =