“Care este stadiul de execuţia în cadrul programului de combatere a tânţarilor? Mă refer la zona de rezidenţă Aparatorii Patriei. Situaţia a scăpat de sub control în cazul ţânţarilor. Indiferent de cât de mult se acţionează individual pentru îndepărtarea acestora, invizia este inevitabilă. Astfel, copii nu pot sa-şi desfăşoare activitatea în spaţiile din zonă, parcuri, curţi, din cauza ţânţarilor, cu toate soluţiile aplicate pe pialea acestora. Vă rog să luaţi cât mai repede măsuri pentru situaţia în cauză, aşa cum se aplicau în anii precedenţi.”, ne scrie V.V.P.
Prin urmare, situatia nu este una peste care autoritatile sa o treaca cu vederea, mai ales ca este vorba despre spatiile publice administrate de primarie (parculetele si locurile de joaca, de exemplu) unde copiii devin tintele principale ale insectelor. Nu trebuie sa mai amintim si de faptul ca muscatura de tantar nu aduce doar disconfort, ci si riscul unor boli grave! Speram ca administratia locala sau primaria Capitalei sa vada acest apel si sa intervina pentru rezolvarea problemei, nu doar in Aparatorii Patriei, ci in toate cartierele.