Se poate mai rau decat in sectorul 4? In sectorul 2 au vopsit copacii in culori tipatoare

copacii

Tocmai cand credeam ca in sectorul 4 suntem martorii celui mai mare kitsch estetic copiat de la Vanghelie sau Funar, iata ca administratia din sectorul 2 bate orice record. Muncitorii care se ocupa cu intretinerea spatiilor verzi din sectorul 2 tocmai au vopsit copacii in toate culorile posibile si imposibile, dupa cum arata Digi24.ro.

Mai mult, precizeaza jurnalistii, copacii par sa fi fost vopsiti cu lavabila, nu cu var, asa cum trebuie. Cei de la ADP-ul sectorului 2 spun, insa, ca vopseaua este ecologica…

Explozie de culoare în parcurile din Sectorul 2. Plini de zel, angajaţii primăriei au vopsit tot ce le-a ieşit în cale – copacii au ajuns să aibă scoarţe roşii, vernil, portocalii… chiar şi mov. N-au scăpat nici măcar buruienile. Schimbarea la faţă nu pare să fie însă pe planul locuitorilor, în timp ce autorităţile spun că n-au vrut decât să ofere o pată de culoare în peisaj“, potrivit Digi24.

Chiar daca in sectorul 4 lucrurile nu au ajuns, totusi, pana la nivelul asta de kitsch, nu suntem departe. La noi in sector s-a ales modelul Vanghelie (patentat de Gh. Funar, in Cluj), cu vopsirea bancilor in albastru, galben si rosu, si s-au montat niste pergole vopsite la fel de strident si absolut inutile, de parca cineva ar fi vrut sa cheltuie niste bani total aiurea.

Ce-ar mai fi de spus? Se pare ca boala transformarii orasului intr-o sorcova tipatoare nu prea mai poate fi vindecata. Si, sa nu uitam, asteptam si autobuzele turcoaz ale RATB, prin octombrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

15 − 3 =